Domnule Iacobov, ați fost plecat în țară pentru trei săpătmîni și s-a spus că ați fugit. Apoi s-a zvonit că v-ați întors pentru că v-a chemat partidul. Cum a fost de fapt?
Eu plec de multe ori din țară. Anul ăsta am plecat de opt ori, anul trecut, de 57 de ori. Ziariștii au lansat zvonul că aș fi fugit. Este o tîmpenie. Eu plec, vin, și asta nu înseamnă că fug. Eu am să plec din România atunci cînd n-o să mai fie nevoie de mine.
Ce ați făcut în străinătate?
Mi-am făcut niște controale medicale. Sî nt sănătos tun. Inclusiv la psihanalist am fost. A spus: ești sănătos tun. Am stat o săptămînă în spital, mi-am făcut toate analizele. Dar asta a fost etapa preoperatorie.
De ce v-ați operat?
O operație de deviație de sept. Cea mai cruntă operație posibilă.
Și totuși, plecarea dumneavoastră a coincis cu perioada în care Parchetul Național Anticorupție (PNA) a ridicat documente de la Rafo.
Eu nu mă gîndesc ce face PNA-ul și nu mă gîndesc să nu plec, pentru că vine PNA-ul! Eu îmi fac treburile mele și, dacă vine PNA-ul, PNL-ul, PNȚCD-ul, nu contează. Ceea ce nu se știe este că PNA-ul nu are treabă nici cu Rafo, nici cu Dărmăneștiul. Are treabă cu niște societăți conexe, pe fir, pînă la unitățile militare. Pe firul de desfacere, de la Rafo pînă la desfacerea la pompă, sînt societăți conexe. Aceste firme sînt sub anchetă și, cînd se face o anchetă, se merge pînă la furnizor. La noi, la Rafo, s-a cerut prima dată să le dăm documente celor de la PNA. Inițial, nu am vrut să le dăm actele, în ce bază ni le-au cerut? Ei au zis că pentru a lămuri niște cazuri. Și le-am dat documentele. Așa s-a ajuns să se spun că este anchetată Rafo sau Dărmănești. Nu este anchetată nici una, nici alta, ca societăți comerciale, ci într-un flux firesc.
Dar dumneavoatră ați fost sau sînteți anchetat de PNA? Ați fost vreodată chemat să dați vreo declarație?
Nu am nici o legătură cu PNA-ul, nu cunosc nici pe șeful PNA, nici un procuror, nu am fost chemat niciodată și nu văd de ce m-ar chema. Nu există absolut nici un dosar în care să fiu implicat eu sau vreo societate pe care să o fi condus eu. Ce să ancheteze PNA?
Poate miile de miliarde datorii către bugetul de stat?
Să ancheteze PNA-ul datoriile către bugetul de stat? Păi ar trebui să fie PNA-ul cît guvernul României, ca să ancheteze datoriile tuturor societăților comerciale către bugetul de stat.
Dar este vorba despre o datorie mare, pe care rafinăriile de la Onești și Dărmănești le-au acumulat către buget…
Sînt multe datorii mari, și nu numai la Rafo. Problema este cine le-a făcut și dacă datoriile respective sînt cauzate de pierderile pe care rafinăriile din toată țara le înregistrează sau dacă cineva, cu bună știință, a dat găuri. Ori eu, ca persoană, încă de la început, am avut 1,8% dintre acțiunile Rafo. Eu nu am fost nici administrator, nici director general, nici consilier la Rafo.
Acum spuneți că ați avut doar 1% din rafinărie. Și atunci de ce, în toți acești ani de după privatizare, Rafo Onești s-a asociat cu numele Iacobov?
Pentru că eu m-am ocupat de privatizarea Rafo încă de la început și are o istorie politică. În campania electorală din 2.000 a venit toată lumea și Băsescu, și Roman, și Stolojan, să promită repornirea lui Rafo. În perioada ’96 – 2000, nimeni nu a luat taurul de coarne. Și cei de la putere, și cei din opoziție au încercat o mie de soluții și nu au reușit nimic. În campania electorală am fost și eu cu echipa pe care o conduceam și am promis că vom reporni Rafo, dar știam că acest lucru nu este posibil decît prin privatizare. Și am repornit-o. Cînd discuții cu niște parteneri de afară, pe care îi faci să vină, chiar dacă nu sînt mulți bani la mijloc, dar dacă vin să investească un bănuț în România, trebuie să investești și tu alături de ei, ca garanție.
Deci ați fost intermediarul privatizării Rafo?
Am avut un rol de intermediar, într-adevăr, între Canyon Servicos și APAPS și am avut un rol de acționar, prin Imperial Oil. Dar pentru tot ce înseamnă responsabilitatea pentru Rafo, eu sînt chezaș. Și eu sînt chezaș că din Rafo nu s-a furat nimic. Eu sînt cel care, chiar cu 0,0001 la sută, sînt dispus să stau împreună cu cei de aici. Chiar și acum, după ce am cesionat pachetul de acțiuni, voi reprezenta, alături de Balkan Petroleum, Rafo, oriunde: la forurile interne, la forurile internaționale, la negocierile cu sindicatele.
„Eu sînt în primul rînd om politic. Am fost silit să mănînc o pîine și am intrat în afaceri”
Dacă nu mai sînteți acționar la Rafo de ce mai reprezentați firma?
Pentru că Rafo nu este doar un business. E o chestiune de suflet, oamenii mă iubesc și au încredere în mine. Sindicatele zic mereu că, cine se atinge de Iacobov, se atinge de ei. Și, de atîția ani de cînd e atacat Rafo, și e atacat Iacobov pentru Rafo, sindicatul nu s-a ridicat împotriva lui Iacobov. Pentru că au un loc de muncă și ei știu ce a însemnat redeschiderea rafinăriei. Oamenii știu cît este de greu să ții o societate complexă cum este Rafo și sînt alături de mine. Eu le-am explicat fiecare etapă din viața lui Rafo, cînd au fost cotituri, să înțeleagă despre ce este vorba. Și au înțeles, pentru că sînt oameni deștepți și muncitori acolo.
Nu sînt cumva, acești oameni, o masă de manevră?
Nu sînt o masă de manevră. La cîte s-au aruncat către ei, că s-a furat din societate, că rămîn fără locuri de muncă, își văd de treabă. Asta înseamnă că nu sînt ușor de manevrat, pentru că știu istoria. Eu mereu le spun: dacă nu știi istorie, nu ai cum să înțelegi prezentul și nu ai cum să ai viitor.
Adică va ocupați de Rafo, chiar dacă nu mai sînteți acționar, doar pentru că au oamenii încredere în dumneavoastra?
Eu chiar țin la Bacău și am demonstrat asta. Oamenii care vin la mine, dacă pot să îi ajut, îi ajut. Dar nu fac paradă din asta, nu fac zăngăneli, ca alții, care mută un tablou și spun: „uite ce m-am sacrificat eu!”. Eu am ajutat oamenii chiar fără să-i cunosc. Sînt niște nevoiași, care nu au avut bani să plătească chiriile și au făcut nișter plicuri către mine și i-am ajutat. Lucrurile astea nu le fac publice. Am participat la multe privatizări, pe care nu le știți, și am asigurat consultanță, fără nici un interes, nici măcar de comision. Pentru binele Bacăului.
Dar sînteți un om de afaceri și varianta dumneavoastră este puțin credibilă…
Sînt un om de afaceri atipic. Dar sînt, în primul rînd, om politic. Pînă în ’98, dacă nu era treaba cu demisia, am fost președinte la SIF și am fost mai mult un om politic. Formațiunea mea este de om politic social-democrat. Am fost silit să îmi cîștig o pîine și am devenit om de afaceri. A trebuit să o iau de la zero. Nu sînt atît de rapace și de lacom ca alți oameni de afaceri. Eu sînt construit altfel. Ce vi se pare atît de curios că un om poate să fie construit altfel? De cînd am fost la putere, nu am făcut nici un abuz, eu personal, fără oamenii mei. Foarte multă lume, sub umbrela lui Iacobov, spune că Iacobov știe. Ca să își atingă un scop, se folosesc de mine. Chiar președintele Iliescu a spus: eu dau mîna cu o mie de oameni, dar nu pot să răspund ce fac o mie de oameni.
Cum de vorbiți, totuși, în numele lui Rafo?
Hai să zicem că eu pot vorbi în numele acționarului majoritar, cu voia lui. Care acționar este vizibil, este președintele grupului VGB, Iancu. Este un om care poate fi căutat. Oamenii ăștia, cînd au intrat în afacere, au intrat cu o singură condiție: cel care să vorbească cu sindicatele și, chiar dacă se iau măsuri dure, să fiu eu. Și, chiar dacă se înstrăinează pachetuld e acțiuni, al meu și al celorlalți, eu trebuie să rămîn ca un garant pentru Rafo. Astea au fost clauze în condițiile de vînzare-cumpărare.
„Dacă vrei să țepuiești o societate, nu investești în ea”
Cele mai multe dintre afacerile dumneavoastră le-ați început pe vremea CDR-lui…
Eu nu aveam voie să particip la licitații, că eram în PDSR și țărăniștii, liberalii și pediștii trebuiau să împartă tot. Pe mine nu mă lăsau să intru. A fost odată o licitație aici cînd i-am amenințat că le tai capetele dacă nu mă lasă să intru.
Și totuși, Rafinăria Dărmănești atunci ați cumpărat-o
Fiindcă am cumpărat-o la o licitație, după ce, la o licitație anterioară, mi-au scos hîrtii că nu știu ce nu aș fi plătit. Atunci le-am spus că, dacă mă fură și îmi fură hîrtiile din dosar ca să nu mă mai prezint, eu o societate pot să pierd, mai pierd două, trei, dar noi vom cîștiga alegerile și am să mă ocup personal de ei să fie anchetați și am să le tai căpățînile și am să le pun în față la FPS, ca să nu mai facă nimeni ca ei. Iar la Dărmănești, i-am spus textual lui Drăgănuță (directorul FPS Bacău la acea vreme – n.r.): dacă nu mă lași să intru în licitație și cauți să mă furi, merg după voi o sută de ani. I-am cerut doar să fie corect, chiar dacă mi-a zis că i s-a cerut să facă altfel. Și nu m-au furat.
Care au fost motivele care au dus la falimentul Rafinăriei Dărmănești?
În 1997, Rafinăria Dărmănești a fost declarată în faliment de către Guvernul Ciorbea. Tot în 1997, Rafo a fost declarată falimentară de același guvern, care a scos de la Rafo 11 milioane de dolari și a băgat-o în faliment. Cînd eram în opoziție, cei de la Dărmănești au venit la mine și la Viorel Hrebenciuc să îi ajutăm să intre în SNP, fiindcă ei erau falimentari. Și am umblat cu ei, eu, vreo trei luni.
Cum de aveați uși deschise, dacă erați în opoziție?
Cînd se schimbă o putere, o parte dintre directorii generali rămîn. Dacă nu faci abuzuri, cu anumiți oameni mai găsești ușa deschisă, dacă nu ceri ceva pentru tine. Aveam ușile larg deschise și am încercat să rezolvăm problema de la Dărmănești.
Intenționați să o cumpărați la acea vreme?
Nu, nici gînd. Am umblat vreo trei luni pe la București, pe banii mei, și nu aveam foarte mulți pe atunci, doar fiindcă au venit să îmi ceară ajutor. Viorel nu avea prea mult timp, că era în Parlament, și am umblat eu pentru ei. Și nu am reușit să intru în SNP. Aia putea să fie o soluție.
Știați că Rafinăria Dărmănești este în faliment. De ce ați cumpărat-o, atunci?
Se discuta la acel moment despre o amnistie fiscală. M-am dus și am analizat Dărmăneștiul și avea vreo 1.800 de miliarde de lei datorii. Într-o zonă în care nu ești în profit, nu eram nebun să mă încarc cu ea. Dar se discuta despre o amnistie fiscală și, în speranța că va fi această amnistie, m-am înscris în privatizarea Rafinăriei Dărmănești și am pornit-o. Am depus garanții la SNP, ca să iau țițeiul, și am pornit Dărmăneștiul. Sînt singurul care am depus garanții la SNP, celelalte societăți nu au depus garanții. Vindeam subprodusele SNP-ului. În roata asta au fost pierderile. Dar am investit și 12 milioane de dolari și am făcut retehnologizare. Nici un nebun din lumea asta, considerînd că vrea să țepuiască din start o societate, nu investește bani acolo.
Unde se regăsesc cele 12 milioane de dolari?
Am făcut cocseria și fabrica de bitum. Și laboratoarele, care erau la pămînt. Acum, la Dărmănești este o rafinărie modernă, cu capacitățile care le are, dar care nu mai poate ține piept pieții interne și internaționale, pentru că a fost gîndită pe structura exploatărilor de țiței din zona Moinești, care este un țiței dulce. Instalațiile de rafinare de la Dărmănești țin doar atît cît să prelucreze țiței dulce. Ca să schoimbe instalațiile, un investitor trebuie să cheltuie peste 100 de milioane de dolari. Ori, la ora asta, pungile de țiței din Moinești sînt pe sfîrșite și costurile de sondare sînt foarte mari.
„Rafinăria Dărmănești nu mai are nici o șansă să funcționeze”
De ce a ajuns Rafinăria Dărmănești la faliment?
Fiind o rafinărie mică, nu poți ieși pe piața externă, iar la intern îți rămîne o benzină cu cifră octanică foarte ridicată, dar scumpă, cu prețuri de producție foarte mari, țiței scump, ceea ce a făcut ca pierderea să fie mai mare decît la o rafinărie mare. Și ce am scos de acolo? Am scos cocs, care reprezenta 30 % din producție, iar benzina și motorina erau într-o proporție de numai 10 %. Restul produselor erau secundare, trebuiau băgate în păcură și reprocesate, dar nu la Dărmănești, trebuiau duse în altă rafinărie. Am luat cei mai buni specialiști în petrochimie, să vedem ce se poate face.
Știați că Rafinăria Dărmănești este în faliment, ce ați mai sperat, totuși?
Am sperat că, dacă am un management foarte bun, dacă fac o restructurare tehnologică, să mă axez numai pe cocs și să îl leg cu Electrocarbon Slatina, unde se folosește, aș putea să o redresez, gîndindu-mă și că va veni și o amnistie fiscală. Am reinvestit o parte din bani, să fac retehnologizare și să măresc productivitatea, am reeșalonat niște datorii. Îmi era foarte clar că, cu datoriile care le aveam către SNP, nu aveam cum să merg pe plus, să acopăr pierderea și să merg și înainte. Mi-a fost foarte clar că voi duce-o pînă la un punct și, dacă nu se întîmplă ceva de structură, de reconsiderare a sistemului de rafinare în țară, am să mă opresc.
La ce v-a folosit retehnologizarea, dacă tot la faliment s-a ajuns?
Am făcut laboratoare, am retehnologizat, astfel încît să fie capabilă să funcționeze, chiar dacă la un punct eu nu voi mai putea să o duc și va intra în faliment. Dărmăneștiul este oraș monoindustrial, nici grădinița, nici primăria nu merg fără rafinărie. Cînd va fi să fie revîndută și nu va mai avea datorii, vor fi destui investitori care să cumpere o societate nouă, reconstruită, și care să dea locuri de muncă. Nu 700, ci 250 de locuri de muncă. Cocseria, care este necesară pentru Titu și Electrocarbon, poate da 120 – 150 de locuri de muncă, iar stația de bitum, mai poate oferi 100.
De ce s-au acumulat datoriile pe care le are acum Rafinăria Dărmănești?
Tot vorbim despre datoriile Rafo și Dărmănești. Ce nu se înțelege este că eu nu am luat niște boboci de trandafiri, erau amărîte și falimentate. Nu li se declarase falimentul, pe hîrtie, dar erau în faliment. Guvernul Ciorbea le-a închis, dar nu a inițiat procedura de faliment, ca să nu audă oamenii că sînt în faliment. Mai procesau o găleată de benzină, se mai dădeau niște salarii. Și, în timpul ăsta s-au adunat accize, TVA. Există documentele: Rafinăria Dărmănești avea 800 de miliarde datorii la SNP
Mai există vreo șansă ca Rafinăria Dărmănești să funcționeze ca o rafinărie în adevăratul sens al cuvîntului?
Nu mai are nici o șansă, în competiția de pe piața internă și internațională, să mai fie o rafinărie. La ora asta, cocsarea și bitumul, dacă executorul le vinde pe bucăți, ele sînt societăți bune, mai ales dacă nu au nici o datorie. Ori vine un investitor și le ia pe amîndouă, dar sigur nu o să vină, pentru că una produce bitum și se adresează constructorilor de autostrăzi și cei care fac lucrările vor fi interesați, iar pentru cocserie sînt deja interesați cei care au Electrocarbonul Slatina. Cele două societăți pot da 250 de locuri de muncă, un minim de care are nevoie primăria, grădinița, școala, avînd în vedere că este un oraș monoindustrial. O rafinărie integrată nu mai are nici o șansă: pe piața externă, nici vorbă, iar pe piața internă se bate cu cei patru mamuți, cu Rafo, Petromidia și cele două de la SNP.
Deci Rafinăria Dărmănești este moartă? Nu mai poate nimeni să vină să o reanimeze?
Nu are cum să vină nimeni. Ea, ca rafinărie, poate să fie la cheie, din cauza așezării și a țițeiului pe care îl prelucrează nu poate să mai fie viabilă. Dacă Petrom ar cumpăra Rafo și Dărmănești, primul lucru pe care l-ar face le-ar închide, ca să nu mai aibă concurență pe piață. La ora asta este o luptă cruntă pe piața internă, între Rafo, Petromidia și Petrom. Iar lupta economică este mai cruntă decît orice război.
Ați vorbit despre pierderi. De unde au provenit pierderile de la Rafinăria Dărmănești?
Practic, se pierd 24 de cenți pe litru la procesare. Cumperi țițeiul cu 90 de cenți pe litru, îl procesezi și, datorită prețului social, benzina și motorina o vinzi cu 60 – 62 de cenți la pompă. Ai dintr-o dată 32 de cenți, pierdere pe rafinărie. Iar eu ar trebui să scot profit un leu, cînd am o pierdere din start de 32 de cenți. Și asta nu mi se întîmplă numai mie, se întîmplă la tot sectorul de rafinare. Prețul țițeiului este liberalizat, se cotează la bursă. Ori noi am prins războiul din Irak, cînd prețul țițeiului a crescut foarte mult. Niciodată prețul benzinei nu merge proporțional cu cel al țițeiului. Dacă țițeiul crește brusc, benzina nu va crește la fel, pentru că nici un cumpărător nu plătește un preț mare. Este un decalaj, în general, de două-trei luni. Am prins și acest aspect nefavorabil. Dacă Dărmăneștiul făcea datorii la stat de 600 de miliarde de lei, din cauza asta, dintr-o dată a sărit la 1.200 de miliarde de lei pe an. În plus, s-a făcut restructurarea sectorului energetic. A crescut prețul la curent electric, la gaze. toate aceastea crescînd, au crescut costurile. Rafinăria a mers la un anumit moment dat ascendent, dar cînd a venit guvernul nostru și a început să facă restructurarea, cu scumpiri, au crescut. Dar, repet, asta nu e doar la noi.
Dar cum de a decis SNP să oprească această acumulare de datorii de la Dărmănești?
A venit momentul în care, datorită Comunității Europene și presiunilor care s-au făcut pentru restructurarea sistemului energetic, ca cei care nu au plătit datoriile, indiferent de componenta socială, să li se ceară restructurare. SNP-ul și finanțele știau că nu au de unde să ia, dar au executat Dărmăneștiul. Și eu nu m-am opus. Că puteam să mă opun. Dar știam că nu am de ce să mă opun, nu puteam rezolva problema de fond, atît timp cît nu s-a dat o amnistie fiscală.
Dar, între timp, erau la guvernare colegii dumneavoastră de partid. De ce nu s-a dat amnistia fiscală?
Nu s-a dat nu pentru că nu au vrut ai noștri, ci pentru că nu se poate da.
Garanțiile depuse acoperă o treime din valoarea datoriilor către SNP
Este adevărat că fostul director al SNP Petrom a fost schimbat tocmai din cauză că a acceptat să pompeze țiței către Rafinăria Dărmănești, fără să primească și bani și a acceptat săs e acumuileze datorii?
Eu îl cunosc pe Popa (fostul director al SNP Petrm – n.r.) din 1992. Societățile lui, extractioare de țiței, erau la mine la FPP II Moldova în portofoliu și ne cunoșteam foarte bine și conlucram. El avea niște operatori care erau în proprietatea mea. Și ne-am și împrietenit. Cînd m-am dus pentru Dărmănești, în 1997, înainte de privatizare, cu cine credeți că am negociat întrarea în SNP? Cu Popa, care era director general. Cum ar fi fost schimbat Popa, de Dan Ioan Popescu, care este colegul meu de partid și prietenul meu? Dan Ioan Popescu a fost secretar de stat cu industria textilă, care era tot în portofoliul FPP II Moldova. Și eu cu Dan lucram și toată zona lui o administram eu și aveam relații foarte strînse. Cum să dea afară pe Popa din cauza mea, odată ce eu aveam garanții depuse la SNP?
Cam cît acoperă garanțiile din valoarea totală de 5.100 de miliarde de lei, cît cere SNP de la Rafinăria Dărmănești?
Eu am pus garanții la SNP de vreo 1.100 de miliarde de lei, cu tot cu instalațiile din Dărmănești și alte bunuri adiacente. La data cînd am pus eu garanțiile, datoria era de vreo 3000 de miliarde de lei. Deci am acoperit o treime. Ceilalți nu au pus nici o garanție. Toate rafinăriile mici luau de la SNP, dar ei nu au pus garanții. Eu, care eram, cum spuneți voi, protejatul Guvernului, mie mi-au cerut. Prietenul meu Dan Ioan Popescu a spus: nu îți dau drumul la țiței dacă nu depui garanții. De ce? Pentru că sînt ăștia cu ochii pe noi. Și eu nu am vrut ca un coleg de-al meu, din cauza mea, să trebuiască să răspundă pentru ceva.
Spuneți că pierderile sînt în fiecare rafinărie, dar cum de celelalte supraviețuiesc?
care esteToți au datorii: SNP are două miliarde de dolari datorii la bugetul de stat. Dar SNP este format pe trei structuri: extracția, rafinare și distribuție. Ei iau țițeiul cu 60 de dolari pe tonă, că atît îi costă să scoată țițeiul. Diferența față de cei 220 – 240 de dolari, cu care eu cumpăr țițeiul de pe piață, este de 180 de dolari pe tonă, pe care el nu-i plătește. El are aceeași pierdere pe rafinărie ca și mine, dar este compensată de diferența de preț la țiței și de faptul că are profit la distribuție de 2-3 %. Or eu am numai partea de pierderi, cea din rafinare.
Din ceea ce spuneți, ar însemna că toți rafinorii din România, cu excepția SNP, ar trebui să dea faliment?
Teoretic, da.
Colegii dumneavoastră sînt la guvernare, cunosc aceste probleme. De ce nu se schimbă nimic?
Eu am un proiect, făcut încă de acum un an, de analiză a acestei ramuri. L-am dat peste tot. Mi-e foarte greu să susțin mereu o cauză în fața colegilor mei, care au impresia, o parte dintre ei, că sînt eu interesat să-mi rezolv o problemă a mea, nu a sectorului. Ei nu au ce să facă, pentru că trebuie mai întîi să așeze sectorul energetic și nu s-a ajuns încă la noi. Ori la ora asta se restructurează, mai mult forțat de Comunitatea europeană, sectorul de rafinării. și în toată nebunia asta, Rafo a picat la mijloc.
Canyon Servicos rămîne un mister
În 2001, cînd ați cumpărat Rafo, aveați deja experiența de la Dărmănești. De ce ați mai luat încă o rafinărie, dacă știați că este falimentară?
Recunosc, nu am știut situația reală de la Rafo. A fost o încredere foarte mare a adminsitratorului de la acel moment, Toader Găureanu, și a liderilor de sindicat, să preiau eu Rafo. Și mi-au zugrăvit-o mult mai roz decît era în realitate. Pe de altă parte, eu știam ceea ce era în ’97 cînd eram încă la FPP, dar, prin perioada de stagnare, situația se schimbase. În plus, niciodată în caietul de sarcini nu se poate prezenta toată situația financiară a unei firme strategice, cum e Rafo. Cînd te apuci apoi la mînă, descoperi că ai de primit bani, dar nu ai să-i mai vezi în viața ta, și ai de dat la societăți mari: Petrom, Electriga, Romgaz. Adică ăia care pot să te închidă, să-ți tragă heblul. Cînd s-a privatizat Rafo, eu nu am cumpărat Rafo, ci un drept de administrare.
Adică APAPS nu a vîndut societatea?
Rafo era, prin hotărîre judecătorească definitivă, proprietatea lui Glencore și Masefield (două firme care vînd țiței – n.r.). La momentul închiderii rafinăriei, guvernul a luat 11 milioane de dolari, în contul datoriilor la buget, bani care erau ai traderilor (operatori de țiței – n.r.). Firma nu a mai avut cum procesa și a intrat în faliment. Dar banii pe care i-a luat statul nu erau ai lui Rafo, ci ai lui Glencore și Masefield, care aduseseră țiței și care aveau de recuperat, în total, 27 de milioane de dolari. Cele două firme s-au dus la Curtea de arbitraj de la Londra și au obținut hotărîre definitivă, confirmată și în România: aveau în proprietate Rafo. Instalații, tot, erau ale lor.
Ce a vîndut de fapt APAPS, atît timp cît proprietarul Rafo era altul?
Glencore și Masefield aveau hotărîrea jduecătorească definitivă, dar nu au executat-o, că nu aveau ce face cu Rafo. APAPS a vîndut, dar noi a trebuit să o scoatem mai întîi de sub sechestru. Cînd am cumpărtat dreptul de administrare, societatea nu avea nimic în cont, dar avea o datorie de 6.000 de miliarde de lei în total. După două zile de la privatizare, toată lumea a venit după lovele, cînd s-a aflat că e Iacobov la Rafo: de la Compet, de la Electrica. Nu știam despre aceste datorii, că în caietul de sarcini nu se dau decît generic.
Dar colegii dumneavoastră de partid au avut grijă să vă scape de povară, cu scutiri și eșalonări…
Ce mi-au eșalonat? Mi-au eșalonat TVA-ul în vamă, pentru șase luni, care erau 121 de milioane de dolari, care mi-a rămas datorie, că nu se puteau șterge. Mi-au șters penalități și întîrzieri și 2000 de miliarde de lei din datoria de bază, le-a convertit în acțiuni, pe care să le plătesc în cinci ani. Dar Sidex-ul a avut avantaje și mai mari. Iar după o lună a apărut o lege prin care s-au ras toate datoriile și penalitățile la toate societățile. Mușetescu spșune și acum că îi pare rău că nu mi-a dat toate facilitățile de care a benficiat și Sidex-ul.
Cu ce ar fi schimbat asta lucrurile, dacă oricum vorbiți despre o conjunctură nefavorabilă pe piață?
Cu multe, că, dacă societatea pleca de la zero, era altceva. Poate azi aș fi avut 20, 30 de milioane de dolari datorii la bugetul de stat, nu 200 de milioane de dolari, cît am.
Cît ați deținut, cel mai mult, la Rafo?
Eu, personal, Iacobov, 1,8 %.
Cine este Canyon Servicos, domnule Iacobov?
O societate de investiții de portofoliu, care are mai multe societăți în componență.
Cine au fost acționarii acestei societăți? Oameni, firme?
Sînt firme serioase.
Dar pot fi de la cutia poștală, atît timp cît nu s-a știut niciodată cine a fost în spate.
Nu, nu sînt de la cutia poștală. Păi APAPS, cînbd face o tranzacție, nu o dă la o firmă de cutie poștală.
Dar de ce atîta mister în jurul lor?
Fiindcă așa este în lumea capitalului, nu numai la Canyon Servicos. Investitorul din spate niciodată nu se știe. Eu m-am întîlnit doar cu patronul de la Interlink. Un singur patron mare, de societate comercială am văzut în viața mea. În rest m-am întîlnit numai cu executivul. Nu am văzut vreun acționar semnificativ undeva. Afară, lucrurile astea nus e discută. Numai la noi interesează cine este în spate.
Și totuși, este vorba despre o industrie strategică, care nu poate intra chiar pe mîna oricui…
Un consorțiu care va veni vreodată pentru Petrom, niciodată statul român nu va ști cine se află în spate. Asta este o chestiune mondială. Noi punem în discuție legea capitalului și confidențialitatea capitalului. Și apoi ne întrebăm de ce nu vin investitorii străini. Păi ăla nu vine ca să-i numeri tu ouăle. Ăla vine și zice: mi-ai dat un caiet de sarcini, ți-l plătesc.
„Cu Ovidiu Tender nu merg nici la șpriț, nici la femei”
După ce ați cumpărat datoria de 27 de milioane de dolari de la Glencore și Masefield, ați devenit proprietar pe Rafo. Cît timp ați administrat exclusiv Rafo și cînd a apărut pe scenă firma VGB?
Colaborarea între VGB și grupul nostru a început la 1 ianuarie 2003. Nu a existat niciodată un contract de administrare a Rafo, de către VGB. De anul trecut, din septembrie, Rafo este administrat de firma V&V.
Ce relație există între dumneavoastră și Ovidiu Tender?
Ne cunoaștem, nu am făcut prea multe businessuri împreună. Nu mergem la femei împreună, nu mergem la șprițuri împreună, nu mergem la serate împreună. În rest, ne întîlnim, a fost pe la Slănic și mi-a făcut o parte din securizarea de la Dărmănești. Nici nu am știut că el a fost, pînă într-o zi, cînd m-a sunat să-mi spună că am să-i dau un miliard de lei. Atunci am aflat.
De ce a fost nevoie ca VGB să intre în scenă?
Pentru că nu mai puteam sigura consumurile. În primul an, am pierdut 53 de milioane de dolari, cu Rafo, din aceleași motivații ca la dărmănești, numai că la alt nivel. În al doilea an, am pierdut 48 de milioane, în al treilea an, 54. În trei ani s-au pierdut 170 de milioane de dolari și, în același timp, s-a investit. Am fost mereu întrebat de ce am făcut hotelurile. La început, toate bunurile Rafo au fost la Glencore și Masefield. Era datoria de 47 de milioane de dolari către SNP. Și am fost pus în situația să merg, fără garanții, la traideri, și am reușit să iau, pe credibilitatea că Rafo va funcționa, open credituri. Adică îmi dădeau țiței și plăteam la 30-40 de zile. Așa am putut să repornesc Rafo. Am stat la Londra o lună, am purtat negocieri. La SNP mi-a cerut garanții, dar ei nu mi-au cerut. Strănii m-au ajutat să pot să trăiesc, ca să pot să le plătesc datoria de 27 de milioane de dolari. Numai că open-crediturile m-au costat de m-au rupt. Avînd open-crdituri, taxe, la un moment dat nu am mai putut să mai duc rafinăria.Atunci a început negocierea cu VGB, care a venit cu 20 de milioane de dolari în interior.
Au venit cu banii și i-ați dat acțiuni contra lor?
Nu, într-o primă fază, a venit ca un creditor, dar lua marfă, pe o altă societate, și ne închideam cumva. Lua marfă de 20 de milioane de dolari, pentru că avea distribuție, aducea 20 de milioane de dolari. El avea avantrajul lui, că deținea un fel de exclusivitate pe produsele Rafo, iar cele 20 de milioane de dolari din interior erau un fond financiar. Pe de altă parte, au integrat cu Carom-ul, care era al lor, apoi au lucrat și cu Dărmăneștiul, pînă prin martie – aprilie 2003. De asta a fost nevoie de ei, urmînd ca apoi să facem o vînzare, să intre și ei cu 50 % din Rafo. Și asta le-am cerut eu, că nu era bine că ei beneficiau de produse, dar nu aveau și responsabilitatea societății. Și le-a cesionat inițial Canyon-ul, apoi le-am cesionat eu. Firma care deține Rafo este Balkan Petroleum, unde 50% îl deține VGB, iar președintele de la Balkan este Iancu. Ei au 98% din Rafo.
A existat un moment în care Grupul Tender a preluat datoria pe care Rafo o avea către SNP Petrom, urmînd să devină acționar la Rafo, contra acestei datorii. De ce s-a renunțat?
Pentru că lucrările pe care tender le făcea în SNP, nu acoperea valoarea acestei datorii. Creanța a rămas la ei, dar, în loc ca SNP să aibă un creditor, avea doi: pe Rafo și Tender.
Domnule Iacobov, este adevărat că, în spatele consorțiului de firme care a preluat administrarea Rafo s-ar afla Gabriel Bivolaru, Răzvan Temeșan?
E o mare tîmpenie. Gabriel Bivolaru nu se numără printre simpatiile mele deosebite. Eu l-am văzut o singură dată. Eu sunt foarte sceptic în multe chestiuni cînd este acuzat un om. De exemplu, mă iau pe mine: sînt acuzat de atîtea tîmpenii încît nu mai cred în nimic cînd e acuzat altul. Dar, la vremea aia, eu răspundeam de BRD ca președinte al FPP. Primul căruia i s-a raportat o fraudă BRD și cine a făcut-o eu am fost. Nu mi-a picat foarte bine: era an electoral. Și de atunci nu a fost printre simpatiile mele. Deci d’apăi să mai intru în business cu el.
Dar firma VGB, cu care ați lucrat și care este actualul proprietar la Rafo nu ar putea să fie tocmai inițialele Valentin Gabriel Bivolaru?
Nu nu înseamnă deloc. Deci am întrebat și eu chestiunea asta. Înseamnă Viorel, care e frate cu Iancu, cu un prieten de-al lui sau nu știu cu cine. În nici un caz nu înseamnă Gabriel Bivolaru. Gabi Bivolaru a lucrat pe la ei la un moment dat, la VGB. Chestiunile din zona lor eu mă abțin să le comentez. Deci Gabriel Bivolaru nu are nici o treabă cu RAFO. Dacă mîine Marian Iancu îi vinde sau îi cesionează lui Gabriel Bivolaru toate acțiunile, da, e a lui Bivolaru. Dar e treaba lui. Eu nu am negociat nimic și nu m-am întîlnit niciodată cu Bivolaru.
Dar Razvan Temeșan are vreo legătură cu Rafo?
El era consilier al lui RAFO cînd eu am intrat în privatizare. Care e legătura? Deci ăsta era consilier, iar pe Bivolaru nu l-am văzut niciodată. Răzvan Temeșan a plecat la un moment dat, cînd și-a găsit un loc mai bun la Banca Italo-Română.
Și totuși, de unde a apărut VGB, într-o ecuație cu o miză atît de mare cum este Carom sau Rafo?
Lucrau de prin 1997, cu Dărmăneștiul. Erau pe rețea. Ei vindeau la Mol, iar eu cu Rafo, nu puteam. Au o rețea de desfacere mult mai bine pusă la punct decît noi. Și s-au creat din stație în stație din depozit în depozit, au mers și toată zona aia de la Timișoara și tot sudul e al lor. După care au zis că zis domnule dacă avem rețea ne trebuie și producție.La RAFO nu puteau să vină că eram eu și s-au dus la Carom. Dacă mă întrebați dacă am vreo legătură cu SIF-ul cînd am vîndut pachetul la Carom, nu am nici una. Nici nu am știut. Am auzit o discuție că au o creanță în Carom. Nu îmi era indiferent cine vine la Carom și atunci i-am cunoscut. Le-am zis: „băieți, singura treabă este să nu începeți să dați oameni afară, să nu trageți un tun și să mă lăsați cu ea în brațe”. Lucrează în sector, desfac produse petroliere de mulți ani. Au legături cu toate rafinăriile, cu SNP-ul, cu RAFO, cu Petromidia. După ce au privatizat Carom, am ajuns eu în situația să am nevoie de bani. Le-am făcut o oferă, mi-au zis că îi interesează, urmînd să ia 50 % din Rafo. Ăștia lucrau în sector, Rafo era privatizat, au venit la Carom. Au legături cu toate rafinăriile: cu SNP, cu Petromidia, cu Rafo.
Ce legătură există între VGB și Ovidiu Tender?
Tender Grup este asociat în foarte multe businessuri cu grupul VGB: sînt două gupuri diferite, dar care nu sînt asociați ca persoane fizice. Grupul VGB este asociat în multe afaceri cu grupul Tender. Una din afaceri este și aici, la Carom și la RAFO.
De ce ați cesionat acțiunile pe care le-ați deținut la Rafo, către Balkan Petroleum?
Pentru că m-am săturat să iau bătaie degeaba. Am vîndut ca să le dau posibilitatea să aibă un management clar, al lor, să îi sprijin și este o clauză între noi că voi fi tot timpul lîngă ei, în relația cu sindicate și cu problemele care se ivesc la RAFO. Îi voi reprezenta cu mandat sau fără mandat ori de cîte ori va fi nevoie și sînt acolo pentru a funcționa RAFO. Sînt foarte multe obiective pe care le am în RAFO și, dacă RAFO va funcționa, probabil, într-o zi, îmi voi răscumpăra anumite obiective pe care le am. Sînt interesat ca RAFO să funcționeze nu numai că sînt interesat de județul Bacău.
La cît s-ar ridica bunurile despre care vorbiți?
Eu, la ora asta, am de luat cu societățile mele 12 milioane de dolari din RAFO. Și nu iau banii ăștia, pentru că, dacă aș lua, aș lua din fondul de rulment. Am făcut mari sacrificii pentru RAFO și poate și Dărmăneștiul îl mai tîram, dar am făcut mari sacrificii pentru RAFO. Toate societățile mele sînt în Rafo. Nu am externalizat nimic.Dacă rafo se închide, îmi execută societățile și hotelurile. Deci sînt și interesat să meargă Rafo, pentru că este munca mea.
Nu este straniu că om care deține două rafinării se decide peste noapte să renunțe la ele? Una intră în faliment, de la cealaltă se retrage brusc?
Nu peste noapte. Într-una nu am ieșit, iar într- una, datorită conjuncturii economice, datorită negocierilor României cu Uniunea Europeană, au venit datornicii și au închis. S-a întîmplat. La toată nebunia asta care a fost cu RAFO, eu i-am întrebat pe cei de la VGB: vreți să vă bateți? Dar fiți proprietari și bateți-vă pentru avutul vostru. De asta am cesionat și poate a fost o hotărîre bună. Poate am făcut o afacere bună. Dar este o clauză între mine și ei: ei au cumpărat pachetul meu mic, au cumpărat și de la Canyon Servicos, dar a rămas să-i reprezint cu sindicatele, cu forurile internaționale, cu ministerul de finanțe
Lasă un răspuns