Lucrările de construcție a celei mai mari săli de sport a unui liceu din Bacău au fost finalizate după 11 luni de muncă și 27 de miliarde de lei cheltuite. Recepția lucrărilor este programată pentru 28 februarie.
Investiția a fost realizată de către Primăria Bacău, în colaborare cu Compania Națională de Investiții. Termenul de execuție a lucrărilor a fost de 11 luni, iar valoarea totală a investiției este de 2.700.000 RON (27 miliarde lei vechi). Sala de sport a Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” are o suprafață de 1.330 mp și este cea mai mare sală de sport dintre cele existente în liceele băcăuane. „Sala de sport este dotată cu o tribună destinată publicului, cu o capacitate de 150 de locuri. Celelate facilități sînt: vestiare fete și băieți, vestiar arbitri, cabină antrenor, grupuri sanitare separate pentru public și sportivi, cabinet medical propriu, dușuri”, spune purtătorul de cuvânt al Primăriei, Ionuț Tomescu.
Recepția lucrărilor va fi făcută în data de 28 februarie, iar inaugurarea oficială a sălii în cîteva săptămâni, în prezent efectuîndu-se probe de presiune la apă, la energie electrică și celelate utilități. „Investițiile în educație, religie și sport sînt foarte importante într-o comunitate, iar efectele acestor investiții se văd în timp. Sînt mulțumit de finalizarea lucrărilor la cea mai mare sală de sport din Bacău și de colaborarea pe care o avem cu Compania Națională de Investiții, cu care vom derula alte proiecte similare în școlile băcăuane”, a precizat primarul Romeo Stavarache. Primăria intenționează să mai construiască săli de sport la școlile „Domnița Maria”, Școala de Arte și Meserii nr. 3, școlile nr. 6, nr. 7, Grupul Școlar Industrial Letea și Colegiul Economic „Ion Ghica”. (Răzvan BIBIRE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.