-Măria Ta, a fost ucis ispravnicul județului Argeș, sărdarul Ioniță Slătineanu!
– Cine a făcut fapta cea necuviincioasă?
– Boierul Mihalache Uescu.
– Care a fost pricina care l-au îndemnat a săvîrși cu atîta grozime și răutate acest fel de faptă, să dea moarte cu mîinile sale la om și mai vîrtos la boier dregător? Poruncesc să cerceteze fapta, banul Nicolae Dudescu, împreună cu marele vornic Badea, vornicul Pană, marele vornic Dumitrache și marele logofăt Grigore!
La 25 februarie 1780, marele spătar îl aducea în fiare în fața boierilor care cercetau crima, boierul Mihalache Uescu. Era cu capul descoperit și îmbrăcat doar într-o cămașă lungă, iar ca vîrstă nu trecuse de 30 de primăveri.
– Boier Uescu care a fost pricina uciderii sărdarului Slătineanu.
– Prea cinstiți și prea înălțați boieri. Pricina este că răposatul sărdar s-a legat de casa mea și a îndrăgit-o pe soția mea, Frusina. Sărdanul făcea mergerea de-a pururea la casa mea. Pe de altă parte, vorbele ce se didise în public cum că mergerea Slătineanului ar fi pentru dragostea ce o are cu soția mea, așa că am intrat în bănuială că poate fi așa. Unde și n-au lipsit întîi a face mai multe cercări. Mai întîi, m-am dus de la Pitești la o moșie ce am în județul Vîlcea și n-au trecut multe zile la mijloc și îndată a venit și Slătineanu la casa mea și au șezut zile. Văzînd acestea, am intrat în mare bănuială. M-am dus la o altă moșie a mea ce o am peste Olt, în județul Vîlcea, unde și acolo iarăși au venit sărdarul Slătineanu. Apoi, am mers la o vie ce o am în județul Muscel și au venit Slătineanu și acolo la casa mea. Boierii schimbară priviri între ei. Banu Dudescu îi șopti la ureche marelui logofăt Grigore, după care ceru lui Mihalache Uescu să continue:
– Aceste dese și necontenite mergiri, uneori și în afară din hotarele județului întru care isprăvnicia și din care n-avea voie să iasă fără de porunca domnească, ca un ispravnic ce era, mi-a tot adăugat și înmulțit bănuielile. La care vine și scrisoarea cu scrisul marelui spătar Iane Brătianu, fost logofăt de visterie, Mateiu Gălășescu, Constantin Tigreanul postelnicul, Toma Rățescu și alți boieri din partea locului, care mărturisesc legătura serdarului cu Frusina.
– Și cum ai făcut uciderea?
– Deci, mergînd la Pitești, la sărdarul Slătineanu, i-am arătat că pornesc la București. Auzind el aceasta mi-a făcut multă îndemnare, care și aceasta mi-a pricinuit bănuială. Și așa, luîndu-mi ziua bună de la sărdarul Slătineanu, am mers pe ascuns la casa mea și văzîndu-mă supt pat, avînd și arma cu mine, am vrut să văd cu ochii mei. Și după cîteva ceasuri, vine sărdarul la mine acasă și i-au ieșit jupîneasa Frusina înainte și au început a face vorbe necuvioase, ba am simțit și alte pricinuiri. Atunci, s-a aprins în mine fireasca zavstie și mînie. Nemaiputînd răbda, am ieșit de supt pat și am făcut uciderea!
– Omule, dar aveai multe mijloace de ați afla dreptatea și de ați înfrîna soția și de a dezbăra pe sărdarul Slătineanu, cum ar fi mijloacele prietenești sau prin cercetări bisericești, sau prin jalbi către vreunul din cinstiții dregători, sau către înălțimea sa.
Neculai Dudescu făcu un semn, lanțurile zornăiră pe dalele reci de piatră, bietul Mihalache Uescu fiind trimis în beciurile stăpînirii, așteptîndu-și sentința. După lungi deliberări, cei cinci boieri înaintară anafora domnitorului, concluzionînd la 1 martie:
„Că într-o țară în care putea găsi și alte mijloace pentru a-și afla dreptatea, să îndrăznească să facă singur și judecată și răsplătire, și încă răsplătire cu uciderea, este vrednic de mare pedeapsă plătire și încă răsplătire cu uciderea. Este vrednic de mare pedeapsă care face trebuință a i se face și pentru ca să răsplătească uciderea și pentru ca să se facă pildă și la alții a urma după orînduială. Drept aceia, ne și rugăm înălțimii tale ca pentru toate acestea să i se facă și lui căzuta pedeapsa, după care se va găsi cu cale de către înălțimea ta, și soției lui, ce au fost pricina de toate acestea, care să fie luminată porunca înălțimii tale, a se aduce aicea. Nouă așa ni se pare, iar hotărîrea rămîne a se face de către înălțimea ta”.
Și domnitorul a hotărît: tăierea capului nefericitului Mihalache Uescu, iar soția sa, Frusina, trimisă pentru tot restul vieții în chiliile reci ale unei mănăstiri. (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns