Scandalul privind locuințele care se construiesc la Gura Văii după inundațiile din 2004 a izbucnit cu o amploare nebănuită, la ultima ședință Consiliului Local al comunei, de ieri. Pe ordinea de zi a ședinței se afla, ca principal punct, o rectificare de buget cu aproape 29 de miliarde de lei pentru construcția a 224 de locuințe în punctul Rotunda. O mare parte dintre consilieri s-au răsculat însă împotriva primarului comunei, Vasile Pașcu, pe care l-au acuzat că nu le pune la dispoziție informațiile despre costurile cerute de firme pentru aceste locuințe, dar și că refuză să verifice calitatea lucrărilor efectuate pînă acum. Ședința a început în tensiune, mărită și de prezența unor oficialități cum puține comune au parte la astfel de întruniri: subprefectul Neculai Olaru și directorul Curții de Conturi Bacău, Gheorghe Neicuțescu. Consilierii nu voiau și pace să aprobe rectificarea de buget, caz în care banii, alocați deja de ceva vreme de guvern, s-ar fi întors la expeditor. întruniți într-o ședință la care au fost invitați și constructorii, aceștia au fost de acord, pînă la urmă, să primească banii în contul primăriei și să se continue lucrările, dar numai după ce îi vor supraveghea îndeaproape pe constructori, iar aceștia vor remedia deficiențele găsite.
Răfuială cu primarul
Consilierii locali l-au acuzat pe edilul șef că le ascunde informațiile care se referă la costurile acestor construcții și că nu le ia în seamă reclamațiile cu privire la calitatea lucrărilor. Ei au arătat că după ce lucrările au fost încredințate direct societăților pe criterii doar de conducerea primăriei știute, toată treaba a fost făcută de mîntuială. „Au turnat fundația pe gerurile de astă iarnă și acum se macină, la unele locuințe pereții sînt mai groși decît fundația, pentru că au turnat fundația mai subțire decît era cazul. Sînt cazuri în care stîlpii de susținere din beton nu ajung la înălțimea centurii de sus, nici o fundație nu e mai adîncă de 40 de centimetri”, au arătat consilierii, în cor, cu degetul către constructorii prezenți și ei la ședință, pentru prima dată în șapte luni de cînd construiesc la Gura Văii. Tot ei mai spuneau că rigolele care se fac pe drumul către Rotunda se toarnă mai mult cu pietriș decît cu ciment și că amestetecul nu se face decît la suprafață. „O să spuneți că-i o răfuială cu primarul. Nu este așa. N-are decît să îndrepte lucrurile făcute nelegal și nu mai are nimeni nimic cu el”, a spus unul dintre consilieri. „Lucrurile au luat o turnură extremă dacă am ajuns să vină alții să ne facă ordine în ogradă. Și toate astea, din lipsa comunicării între executiv, respectiv domnul primar, și noi, consilierii. Eu cred că și societățile care au lucrat au făcut eforturi, dar nici nu le putem lăsa tava cu bunătăți în față să se înfrupte și la urmă să rămînem și fără mîncare și flămînzi”, a arătat un alt consilier.
Contraofensiva constructorilor
Constructorii, la rîndul lor, au sărit și ei în sus cînd au auzit acuzele. Ei au făcut public faptul că prin contractul semnat anul trecut fundația trebuie să fie săpată la 30 de centimetri, că sînt locuințe unde aceasta ajunge și la doi metri înălțime, pentru că multe dintre case sînt în pantă, și că în loc de cinci tone de balastru, așa cum era prevăzut în proiect, la cele mai multe dintre ele regula este de șapte tone. „Prin contract ni se asigura apa zilnică, or, de cînd lucrez acolo, eu duc zilnic patru cisterne de apă la muncitori ca să poată lucra. Pe banii mei. în contract era prevăzut să avem materialele aduse acolo, la Rotunda. Noi, pe banii noștri le aducem de cînd am început să lucrăm”, a arătat Constantin Ion, unul dintre managerii societăților care trebuie să facă 47 de locuințe la Rotunda. „Materialele de construcție trebuia să le primim parte de la Guvern, parte să le achiziționăm cu banii puși la dispoziție tot de Guvern. De la 1 aprilie, de cînd am reluat treaba aici, nu am avut asigurat un gram de ciment. Noi sponsorizăm din banii noștri aceste lucrări, cu cimentul nostru, pentru că altfel lucrările ar stagna, așa cum au lăsat totul baltă cei care făceau lucrările de reconsolidare a podului de peste Trotuș. Și așa trebuie făcut. Nu primim bani, nu facem nimic. Ca să nu mai spunem că am primit lemnul cu alte dimensiuni decît cele după care s-au făcut proiectele, nu putem pune acoperișurile pentru că nu avem căpriori, și tot așa. Dar e în joc prestigiul societăților noastre și nu putem permite să fim acuzați în bloc, toți constructorii, dacă unul sau altul a greșit”, a arătat și Dumitru Antohi, directorul general al unei alte societăți.
ânăuntru, leopardul
O vizită scurtă, din partea cuiva fără pretenții de expert în construcții, nu poate totuși să nu scoată la iveală cel puțin cîteva semne de întrebare. în temeliile unora dintre case intră piciorul fără probleme, iar ceea ce trebuia să fie pietriș sudat cu ciment, se dovedește a fi doar un praf puțin mai rezistent, dar care se macină cu foarte mare ușurință. Consilierii care ne-au însoțit ne-au arătat diferite defecțiuni, mai ales la turnarea temeliei, a lipsei diferitelor materiale de legătură sau a numărului redus cu mult sub standarde, a faptului că s-a turnat în interior temelia fără cofraje direct pe pămînt, sau că bolțarii sînt mai mult fărîmițați decît întregi. O vizită scurtă a făcut la fața locului și subprefectul Olaru, după terminarea ședinței, în care consilierii au acceptat primirea banilor în conturile primăriei și alocarea lor către finalizarea construcțiilor. Olaru a precizat că toate lucrările care se vor efectua de acum înainte vor fi foarte atent monitorizate și că se va face o analiză a celor deja făcute pentru a-și putea da seama de calitatea lucărilor. Cert este că primarul localității a cerut, în finalul ședinței, ca toate sedințele de Consiliu Local să se țină la Rotunda, pentru ca în felul acesta consilierii să vadă cu ochii lor și problemele cu care se confruntă constructorii. Oricum, ar fi rromii nu sînt mulțumiți că se mută acolo, atît de departe de români. „Pînă a cuma, cînd vineam di la școalî și rumânii erau la prășit își lăsau mîncarea în capătul bucății. Noi ne opream, mîncam și ajungeam acasî cu burțile pline. Dacî ni ducim acolo ce-o sî facim noi? Di undi mai furăm?”, se întrebau doi puști de clasa a cincea. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.