O adolescentă din municipiul Bacău a rămas invalidă în urma unui tragic accident de muncă produs la sfîrșitul lunii trecute în unitatea unde se angajase. Tînăra Anca Iacob, de 17 ani, lucra la un punct de lucru din Bacău al societății oneștene Leasing SRL. Pe 25 august, la ora 14.00, fata trebăluia la o instalație pentru cernut făina. La un moment dat, ea și-a prins o mînă în aparatul care i-a amputat instantaneu trei degete. „Din nefericire, medicii n-au mai putut face mare lucru pentru victimă, degetele fiindu-i zdrobite irecuperabil. În aceste condiții, ea va rămîne cu handicap”, ne-a declarat Dănuț Mandache, responsabil cu sănătatea și securitatea în serviciu la Inspecția muncii. Urmează ca agentul economic respectiv să realizeze o anchetă privind circumstanțele exacte ale accidentului și să depună apoi dosarul la Inspectoratul Teritorial de Muncă. (Alin LEANCĂ)
Lasă un răspuns