După curgerea atîtor ani de la memorabilele evenimente din decembrie ’89 păstrez încă vii în amintire emoționantele imagini de crîncenă și sîngeroasă încleștare transmise prin televiziune. Ca simplu observator al acelor evenimente nu-mi puteam explica cum s-a putut extinde revolta timișorenilor atît de rapid peste o țară profund supravegheată și păzită de cohortele lacheilor sinistrului cuplu dictatorial. Sărăcia, mizeria, nedreptatea, opresiunea au ridicat la luptă un întreg popor. Strigătul eroic „Azi la Timișoara, mîine-n toată țara!”, pornit din străfundul piepturilor miilor de bănățeni, i-a îmbărbătat și pe bucureșteni, pe sibieni, prahoveni, brașoveni, treptat, a antrenat toată țara. Încolțit din toate părțile, dictatorul, îngrozit de victimile lăsate în urmă, a încercat să dispară în necunoscut. Zadarnic. A fost prins, judecat și executat. O victorie răsunătoare obținută cu prețul unui însemnat număr de jertfe supreme.
Dar, cum spune o cunoscută zicală „După război mulți viteji se arată”, ne-a fost dat și nouă, românilor, să ne fălim mai mult de cît ni se cuvine. Mai mult, unii și-au asumat false acte de bravură întinînd memoria celor ce nu mai sînt printre noi. Sînt aici profitori ai revoluției care nu scapă ocazia pentru a-și etala cu ostentație medaliile și livretele de luptător… asigurătoare de substanțiale facilități.
În urmă cu ani, cînd Parlamentul dezbătea proiectul unei legi privind acordarea unor drepturi luptătorilor în Revoluția din decembrie ’89, un autentic revoluționar, care s-a remarcat în bătălia de la „Intercontinental”, văzînd mulțimea de inși necunoscuți bulucindu-se la întrunirea cu pricina, a exclamat, cu mîhnire și ironie: „Puțini am fost, mulți am rămas!”. O cugetare de mare profunzime, dar pe care cei în drept au tratat-o ca pe o glumă reușită. Așa că, săptămîni, luni, ani la rînd, inițiatori de tot felul, erijîndu-se ca șefi ai unor organizații revoluționare, au procedat la facerea și refacerea de liste, tabele, tabelașe înscriind în ele nume de rude și prieteni care n-au avut nimic comun cu revoluția română, ci numai dorința arăzătoare de a sorbi din binefacerile ei. „La război înapoi, la plăcinte înainte!”. Și iată că obraznicul a mîncat praznicul. Mii de timișoreni, bucureșteni, brașoveni, sibieni și din alte orașe ale țării au înfruntat gloanțele și tancurile și TAB-urile dictatorului fără pretenția de a li se conferi onoruri, medalii și brevete de revoluționari, iar o întreagă pleiadă de impostori care au urmărit evenimentele tragice de după draperiile ferestrelor ori în fața televizoarelor au dat năvală la cașcaval. Aflu cu surprindere și în același timp cu mîhnire că la Bacău, unde, în zilele revoluției, s-a auzit un singur pocnet de armă din neatenția unui ostaș aflat de pază deasupra hotelui Bistrița, s-au înmînat un număr însemnat de brevete de revoluționari. Pe unii dintre profitorii îi cunosc personal și i-am văzut bulucindu-se spre centrul politico-administrativ al județului, înscăunîndu-se în fotoliile rămase vacante, după plecarea subită a foștilor demnitari locali. Parte dintre aceștia văzuseră deja imaginile televizate ale fugii dictatorului și, lăsîndu-și țoiurile de băutură aproape intacte pe masa din „Capela” restaurantului Bistrița, au traversat strada din centrul orașului, fiind printre primii ocupanți ai noilor posturi provizorii de dregători. Fără nici un merit deosebit, fără a-și pune, măcar o clipă, viața în pericol, așa cum s-a petrecut situația în aproape toată Moldova, băcăuanii purtători ai brevetelor de revoluționari, de talia celor la care m-am referit, nu ne fac cinste ci dimpotrivă, aduc o sfidare populației cinstite a acestei țări, revoluționarilor autentici, întinînd memoria celor căzuți în lupta pentru răsturnarea dictaturii. Se aud vești îmbucurătoare că tot mai multe figuri de autentici revoluționari, care n-au profitat în nici un fel de drepturile acordate prin lege pentru contribuția adusă la căderea dictaturii, doresc o revizuire profundă a tuturor posesorilor brevetelor de revoluționari. O inițiativă purificatoare pe care o așteptăm și la Bacău, așa cum, dealtfel, o așteaptă întreaga țară, care s-a săturat de a îndopa la nesfîrșit numărul mereu în creștere al profitorilor și impostorilor. (Toma Jămneală)
Lasă un răspuns