Acționarii societății Rafo Onești au aprobat, la sfîrșitul săptămînii trecute, preluarea, ca punct de lucru, a Rafinăriei Dărmănești. Hotărîrea a fost luată în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor, în care au mai fost aprobate completarea obiectului de activitate al societății cu activități de investigație și protecție a bunurilor și persoanelor, după ce la Rafo s-a constatat, la un moment dat, un furt de benzină în care erau implicați salariați și agenți ai unei firme de pază angajate, ca și trecerea pe costuri a unor debite care nu mai pot fi recuperate, în valoare de peste 26 de milioane de lei. Acționarii au mai aprobat revocarea auditorului financiar CNC Audit Financiar București, care a fost înlocuit cu socieatea Azalee Expert Audit, pentru o perioadă de trei ani. La fel, au fost aprobate rapoartele financiare aferente anului 2006 și a fost descărcat de gestiune fostul admninistrator special, societatea IVG Investment & Management Bv. Raportul cu situațiile financiare pe anul trecut a fost trimis și Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și Bursei de Valori București, Rafo fiind listată pe această piață de capital cu nouă ani în urmă.
Rafinăria din Onești a primit agrementul unei bănci internaționale pentru împrumutul solicitat pentru aprovizionarea cu țiței, dar nu a repornit încă instalațiile. Mai mult, salariaților li s-a recomandat să-și ia zile din concediul de odihnă sau în contul orelor lucrate suplimentar. Acționarii acuză statul român de tergiversare a reglementării situației de la Rafo, pentru ca ei să poată continua investițiile, care și așa au ajuns la mai multe zeci de milioane de dolari. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.