Polițiștii Primăriei Bacău vor putea fi văzuți prin blocurile din oraș, unde vor avea dreptul să verifice actele fiecărui locatar și să-i amendeze pe cei care nu locuiesc cu forme legale. Pentru a-și duce la îndeplinire misiunea, polițiștii vor avea ca și informatori în blocuri pe șefii de scări.
începînd cu luna februarie, polițiștii locali vor lua la pas toate scările din oraș și vor discuta cu șefii de scară, cu scopul de a afla problemele cu care se confruntă aceștia în relațiile cu locatarii. în periplul lor, polițiștii, vor fi cu ochii în patru și la construcțiile sau organizările de șantier fară autorizație, dintre blocuri, și la modul de depozitare a deșeurilor menajere, industriale sau de orice fel. Dacă polițiștii nu vor avea sorți de izbîndă cu șefii de scări, vor găsi alte surse de informații, precum șefii de asociații. Administratorii de asociații le vor spune polițiștilor ce știu despre șefii de scări care nu vor să le vorbească sau le vor povesti depre obiceiurile de plată ale unor locatari.
Cît privește activitatea lor în ansamblu, polițiștii Primăriei se declară de de rezultatele de pînă acum. Ei spun că numai în luna ianuarie au fost încheiate 183 de procese verbale de contravenție, contravaloarea amenzilor cumulate fiind de 23.300 RON. Peste toate acestea au mai și efectuat 175 de controale, în urma cărora cifra bunurilor confiscate s-a ridicat la valoarea de 1.722 RON. Polițiștii locali au legitimat 1.210 persoane și au predat organelor abilitate două persoane, una urmărită pe plan local și una reținută pentru port ilegal de armă albă. (Alexandru COVACI)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.