După fiecare sforțare sterilă și efemeră a dreptei, PSD se pregătește implacabil să revină la putere. La noi, alegerile nu sînt cîștigate de unii, ci doar pierdute de ceilalți. Cam așa a fost pînă acum și la fel riscă să se întîmple și la viitoarele alegeri. PSD se pregătește să revină la putere nu pentru că a redevenit puternic, nu pentru că s-a reformat, nu pentru că are noi lideri de succes, ci doar pentru că Alianța DA și Traian Băsescu nu par a fi în stare să oprească sarabanda sinucigașă în care au intrat.
Actuala putere pierde – conform ultimelor sondaje – pentru că guvernarea de acum nu apare ca diferită față de cele anterioare. Alianța DA nu a reușit să facă diferența pe care a promis-o în alegeri, nu a pus în scenă „noua politică” despre care a vorbit cu patos în campania electorală. Din cauza certurilor interminabile, cu penibile divorțuri și reîmpăcări neverosimile, comparația cu guvernarea CDR este imposibil de evitat. Iar resuscitarea unor practici nefaste – precum politizarea pînă la absurd a administrației, încurajarea migrației politice, dirijarea preferențială a fondurilor spre zonele controlate de aleși ai puterii, izul de corupție din jurul puterii etc – face naturală asocierea cu practicile guvernărilor PSD.
S-a ajuns la un tribalism extrem, în care fiecare numire într-o funcție se face strict după criteriul provenienței politice. În materie de migrație politică, actuala putere era pe punctul de a egala performanța păguboasă a PSD din timpul guvernării Adrian Năstase, dacă nu ar fi fost introdusă legislația împotriva migrației aleșilor locali. La nivel național, în ultimul an, 27% din totalul primarilor și-au schimbat partidul. În fine, chiar dacă nu s-a ajuns la corupția obscenă din timpul lui Năstase, apar din ce în ce mai multe semne că se întîmplă lucruri necurate și sub oblăduirea actualei puteri.
Conform sociologilor, tot ce pierde Alianța merge în contul PSD. Pe rînd, Traian Băsescu (prin populismul său), PD și PNL (prin complicitățile alternative cu PSD) parcă și-au dat concursul pentru a-și înstrăina electoratul. Forțele actualei puteri par lovite de amnezie, uitînd că au cîștigat, la limită, alegerile din 2004 pe fondul mobilizării electoratului anti-PSD, educat, urban, anticomunist. Acest electorat este acum dezamăgit de vacarmul insuportabil din zona puterii, divizat între diferitele facțiuni create artificial între timp și stupefiat de bezelele aruncate pe rînd fostului și actualului partid al lui Ion Iliescu și Viorel Hrebenciuc.
Revenirea ciclică a PSD la putere pare implacabilă, ca și cum ar fi înscrisă în destinul nenorocos al acestei țări. În pofida trecutului pătat al formațiunii și a tot ceea ce a întreprins împotriva democrației. Pînă și actuala putere a ajuns să creadă în această veritabilă lege a naturii, oscilînd între gesturi de sinucigaș și defetism placid. La urma urmei, PSD nu a plecat cu totul de la putere nici în timpul CDR și nici acum (anul politic 2005 a fost dominat copios de PSD, iar 2007 riscă să fie la fel. Oare de ce se mai fac alegeri?amăgit de vacarmul insuportabil din zona puterii, divizat între diferitele facțiuni create artificial
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.