Deși sînt conștient că rîndurile mele nu vor pătrunde adînc, adică peste tot unde se manifestă fenomenul la care mă refer, problema abordată are o mare importanță deoarece vizează o categorie largă de oameni, aproape pe toți intelectualii care-și desfășoară activitatea în provincie. Nu numai „elitele” construiesc, ci și foarte mulți provinciali clădesc viitorul nu pe umbrele unui vis, ci pe fundamentul trainic al bunelor tradiții, pe care le descoperă și le așează cu luciditate științifică la temelia vieții noastre de azi și de mîine. În capitalele județelor au început să apară în ultima perioadă o serie de publicații care reiau, dintr-o perspectivă nouă, vechi tradiții ale culturii românești, dar unele dintre acestea valorifică încă numai într-o mică măsură forța creatoare, munca asiduă și cercetările intelectualilor din respectivele județe, străduindu-se în schimb să înghesuie în paginile lor nume mai mult sau mai puțin strălucitoare, numai fiindcă sînt de la București. Ca să nu mai vorbim de viața de zi și de noapte a pretinselor vedete, care ocupă spații largi în mai toate publicațiile. Există pentru mulți o temă de „provincie” și de provincialism, justificată de altfel de aspirația la dimensiunile mari ale culturii. Dar, mulți dintre marii oameni ai României care au fost cîndva provinciali, azi strălucesc pe firmamentul culturii naționale și universale. În mohoreala apăsătoare, dezolantă a vechilor tîrguri de provincie s-a desfășurat totuși o viață culturală de-a dreptul impresionantă. La Iași apăreau „Convorbirile literare” scrise de „provincialii” Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Ion Creangă, Iacob Negruzzi și alții; tot la Iași apărea „Contemporanul” lui Gherea. La Sibiu se tipărea „Luceafărul” la care colaborau provincialii Octavian Goga, Ion Agârbiceanu, Liviu Rebreanu, iar mai tîrziu, profunda personalitate a lui George Bacovia se impunea la Bacău, ca o valoare certă a poeziei românești. Desigur, multă vreme ideea de provincie și provincial a avut la noi, pentru unele spirite, un sens adînc peiorativ, constituind în schimb pentru unii scriitori generoși subiecte de drame cenușii, în locuri unde nu se întîmplă nimic, în care se perindau ființe chinuite ori se ofileau flori și se prăbușeau visuri. Astăzi s-au înlăturat cauzele și au dispărut oarecum efectele, iar personalitatea umană poate înflori oriunde nu ca o excepție individuală, ci ca o lege a societății noastre. Dacă este adevărat că geniile, marile personalități științifice, artistice, ca și cele literare ale unui popor indică piscurile cele mai înalte pe care le atinge forța sa spirituală, într-un anume moment istoric, e la fel de adevărat și limpede că o cultură națională nu se poate afirma în toată amploarea și complexitatea ei decît atunci cînd conlucrează toate potențele ei psihice și intelectuale, toți aceia care s-au pregătit într-un fel sau altul pentru a ocupa un loc în frontul nostru ideologic. Consider că o condiție esențială pentru dezvoltarea organică și armonioasă a oricărei culturi o constituie fructificarea tuturor energiilor creatoare, la proporțiile valorilor intriseci. Foarte mulți nu doresc neapărat să ajungă în vîrf, să acceadă în „elite”, fiind puternic legați de meseria lor, de locul lor de muncă, de viața oamenilor cu care s-au obișnuit. Sînt sute și mii de oameni dotați, temeinic pregătiți în domeniul lor de activitate, învățători, profesori, artiști, folcloriști, muzeografi care lucrează cu devotament și cu multă modestie la cercetarea trecutului istoric și cultural al regiunii, al orașului sau al satului respectiv, cu excelente rezultate. Zeci de profesori răscolesc arhivele orașelor sau ale satelor unde lucrează, descoperind lucruri emoționante, de o valoare istorică și artistică incontestabilă. Intelectualul de provincie este de fapt, un important factor de cultură, iar munca lui va trebui oglindită și în publicațiile naționale și ale editurilor pentru că scrisul și munca științifică serioasă sînt expresia unor chemări, rodul unei trude susținute și îndelungate care nu trebuie să rămînă ascunse, îngropate la nivel local sau regional, iar mass media centrală trebuie să-și focalizeze imaginea spre numeroasele colțuri de țară unde se „păstrează” cultura autentică și unde tradițiile și obiceiurile rămîn nealterate. Totul e să nu ne împăcăm cu plafonarea, cu rutina, cu ambiția măruntă și să nu ne mai lăsăm frămîntați de complexul provincial. (Romulus Dan Busnea)
Lasă un răspuns