Acuzațiile din raportul Serviciului Român de Informații (SRI) cu privire la situația creată la ferma avicolă Patiprod din Codlea a pus pe jar, ieri, conducerea societății Agricola Internațional Bacău, nominalizată în lanțul de posibili vinovați de dezastru. „Patiprod – se arată, negru pe alb în raport – a achiziționat de la firma Verba Trans Brașov (aparținînd lui Vasile Citre) 41.860 de pui de curcă (de o zi), care fuseseră importați, pe 17 ianuarie, de la firma Aviagen Kft. din localitatea Babolna Meszaros (Ungaria). Aceeași societate a mai cumpărat 8.000 de pui de curcă și, pe 10 martie, și alți 14.560, pe 24 martie, de la Nadudvar Impex din Oradea (administrator Vass Peter Istvan). „Deoarece în perioada 23 – 28 aprilie în cadrul fermei Patiprod au murit circa 29.000 de pui de curcă – scrie în raportul SRI -, reprezentanții firmei au luat legătura cu medicul veterinar Iuliu Pop, care și-a declinat competența, afirmînd că nu se pricepe decît la pui de găină. Ca urmare, reprezentanții firmei au luat legătura cu specialiști de la Agricola Internațional Bacău, care le-au recomandat «să scape» de pui. Pînă pe 28 aprilie, cei de la Patiprod au îngropat păsările într-o groapă săpată la 300 de metri în afara perimetrului fermei”.
Președintele societății Agricola, Gheorghe Antochi, a negat vehement că vreun reprezentant al firmei de la Codlea ar fi cerut ajutor societății din Bacău. „Nu știu, pe mine nu m-au contactat și nici nu știu pe altcineva cu care să fi vorbit. Să spună cei care vehiculează această variantă cu cine au vorbit de la noi, că avem 2.600 de salariați. Singura variantă posibilă ar fi fost să sune, să spună că le mor puii și vor să-i taie la Agricola, pentru că sîntem singurul abator din țară specializat pe sacrificare de curcă. Numai că noi, din 7 octombrie, de cînd s-a confirmat gripa aviară, am interzis să mai prestăm pentru alții” – ne-a declarat Gheorghe Antochi.
La scurt timp după această declarație, de la vicepreședintele societății din Bacău, Grigore Horoi, am primit și un comunicat de presă, prin care, oficial, societatea din Bacău neagă orice implicare în epoisodul „Patiprod”, așa cum el apare în raportul SRI. „Nu a existat și nu există o relație economică sau comunicare oficială între reprezentanții Agricola Internațional și cei care sînt citați în nota SRI – se arată în comunicat. De pe poziția celui mai mare producător de carne de pasăre din România, Agricola Internațional a făcut eforturi financiare foarte mari pentru a asigura cele mai riguroase reguli sanitar-veterinare și de siguranță alimentară proprii poziției sale de lider pe piața internă și de principal exportator de carne de pasăre din România”.
în același comunicat, conducerea societății arată că „imaginea Agricolei Internațional este grav afectată, într-un context care se bazează pe afirmații referitoare la fapte pentru care societatea nu poate fi responsabilă”. (Nicoleta BICHESCU, Petru DONE) – 28 aprilie în cadrul fermei Patiprod au murit c
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.