Cel mai mare producător de carne și preparate din carne de pasăre, Agricola Bacău, va finaliza, în luna martie a anului viitor, o investiție de șapte milioane de euro pentru extinderea capacității de abatorizare și intenționează să aloce alte două milioane de euro pentru construirea unei ferme de porci. „Societatea – aprecia președuintele acesteia, Gheorghe Antochi – este un permanent șantier. Avem peste tot lucrări în curs de finalizare. Tot la începutul anului următor, conform grafiucului inițial, va fi gata și fabrica de premixuri de la Brad, iar proiectul este rodul strategiei de dezvoltare a companiei Evialis în România”. Investiția româno-franceză valorifică o parte dintre activele fermei de creștere a păsărilor și iepurilor din satul Brad (comuna Berești-Bistrița) și are un capital de două milioane de euro, din care 51% revine grupului Evialis, prin Guyomarc’h România, iar 49% societății Agricola Bacău.
Zilnic, sub marca Agricola se obțin aproape 100 de tone de carne și produse din carne și peste 300.000 de ouă. Aproape 30% din producția marfă se comercializează prin rețelele de supermarket Metro, Billa, Selgros, Carrefour, Universall, iar 10% la export, în Germania, Franța, Olanda, Grecia, Elveția și pe alte piețe. Compania a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, o cifră de afaceri de peste 182 de milioane de lei, mai mare cu 4% față de cea obținută în aceeași perioadă a anului trecut, și un profit de 420.000 de lei. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.