La Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială (DGMSS) din Bacău au sosii bani pentru alte 30 de persoane care au solicitat sprijin de la stat în rezolvarea unor probleme. „Ajutoarele care se alocă prin intermediul nostru sînt de două tipuri: financiare și de urgență. Ajutoarele financiare se acordă persoanelor foarte bolnave și aflate în imposibilitate de a se întreține singure, iar cele financiare se acordă celor care au suferit de pe urma unor calamități naturale”, ne-a declarat Neculai Cucu, director asistență socială la DGMSS Bacău. Guvernul a alocat pentru Bacău un număr de 17 ajutoare financiare, în valoare de 473 milioane de lei și alte 13 ajutoare de urgență, în valoare de 386 milioane de lei. „Banii vor ajunge la solicitanți începînd de marți, iar aceștia sînt deja în contul nostru”, a mai spus Neculai Cucu. Valoarea minimă în cazul ajutoarelor financiare, cît și de urgență acordate, a fost de opt milioane de lei. Cel mai mare ajutor financiar a fost obținut de o tînără din Onești, care a primit de la stat 100 milioane de lei pentru a putea face o operație de transplant de rinichi. Ajutoarele de urgență au avut ca limită maximă suma de 50 de milioane de lei. De acestea au beneficiat diverse persoane din județ: calamitații de pe urma inundațiilor de la Podu Turcului și Buhoci, a incendiilor de la Pîrjol, Parincea. Valoarea totală a ajutorului aprobat pentru județul nostru este de 859 de milioane de lei. (C.T.)
Ajutoare de la stat pentru alți 30 de năpăstuiți
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.