Sucursala Bacău a societății de asigurare Alliantz-Țiriac operează, din această lună, în noul său sediu, situat pe strada Băncii. Sucursala este prima din domeniul ei care are un sediu propriu în Bacău. Acesta a fost inaugurat oficial ieri, 29 martie, în prezența directorului general al companiei, Cristian Constantinescu, a unui grup de oameni de afaceri băcăuani și de clienți, precum și a ziariștilor.
„Sînt încîntat să mă aflu alături de clienții Allianz-Țiriac Asigurări din județul Bacău – a spus Cristian Constantinescu. âmpreună am reușit să punem bazele unei relații durabile de parteneriat, iar construcția acestui nou sediu este o dovadă a faptului că angajamentul nostru față de toți cei cu care colaborăm local este unul pe termen lung”. Directoul general a susținut că dezvoltarea infrastructurii companiei a reprezentat, în permanență, una dintre direcțiile strategice de dezvoltare ale acesteia, care operează acum prin intermediul a peste 170 de birouri în toată țara. în zona de Est a țării, Alliantz-Țiriac a finalizat investiții comparabile cu cea din Bacău în Suceava, Focșani și Botoșani și, în curînd, în Iași.
Alliantz-Țiriac este lider pe piața de asigurări din România. Conform Raportului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pe 2004, societatea s-a situat pe primul loc, cu prime brute subscrise de 724,47 de milioane de lei, față de următoarea clasată, Asirom, cu numai 515,98 de milioane de lei.
Investiția în noul sediu din Bacău – am aflat de la directorul sucursalei, Adrian Anton, a fost de peste un milion de euro. Clădirea sucursalei are o suprafață de 1.181 de metri pătrați și este destinată în totalitate activităților acesteia. Societatea se află în Bacău din anul 1995. La nivelul anului 2006, veniturile din primele brute subscrise în Bacău au fost de 2,7 milioane de euro, cifră care arată o dublare a afacerilor Alliantz-Țiriac în acest județ în numai trei ani. „Rezultatele – a precizat Adrian Anron – sînt remarcabile mai ales pe partea de asigurări de viață, cu tot mai mulți clienți. Veniturile din prime realizate în 2006, în valoare de 400.000 de euro, fiind de patru ori mai mari decît în urmă cu trei ani”.
Cota de piață agregată a companiei este de 20%. Aceasta operează, din 1994, pe asigurări generale și din 2001 și pe asigurări de viață. Veniturile din prime brute, în ultimul exercițiu financiar, 2006, au ajuns la 317 milioane de euro, din care 292 de milioane de euro sînt venituri realizate în vînzarea polițelor de asigurări de viață. Societatea face parte din rețeaua globală a Alliantz Group, cel mai mare asigurător din Europa, prezent în mai mult de 70 de țări.
în numerele următoare ale ziarului vom reveni cu cîteva aprecieri ale directorului general al Alliantz-Țiriac, Cristian Constantinescu, asupra pieței asigurărilor din România. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.