„Am oferte din străinătate”

Redacția Ziarul de Bacău

■ declară Cristian Ciocoiu, fotbalist care în iarnă ar putea părăsi echipa lui Ilie Dumitrescu

– Victoria cu Sportul, un cadou frumos de ziua ta

– Importante sînt cele trei puncte. Sper ca încet, încet să ducem această echipă acolo unde îi este locul.

– Ați tremurat puțin cu Sportul

– Sportul este o echipă care a jucat deschis. Sînt jucători cu calități care pot pune probleme oricărei echipe, dacă înscriu primii.

– Ce cadou ai primit de ziua ta?

– Ca la orice zi onomastică, colegii mi-au urat multă sănătate și m-au felicitat.

– Venirea lui Ilie Dumitrescu a provocat o schimare radicală la Bacău, cel puțin prin prisma rezultatelor

– La Bacău este o schimbare de atitudine față de joc și puțin de mentalitate. Cred că aveam nevoie de un antrenor ca Ilie Dumitrescu, deoarece știe să se impună în fața jucătorilor, să impună o disciplină tactică, iar rezultatele se văd.

– Nu ați primit gol în ultimele 5 etape

– E un lucru bun, care demonstrează că se lucrează și se poate ajunge pe o poziție bună în clasament.

– Pe ce loc merită FCM Bacău să încheie campionatul?

– Sperăm să terminăm turul în prima jumătate a clasamentului, iar la sfîrșitul campionatului cred că putem termina fără probleme în primele 6 locuri.

– Tu ce cadou vrei să-ți faci?

– S-ar putea să plec de la FCM Bacău în iarnă. Există posibilitatea să plec la un club din străinătate, însă numai dacă FCM Bacău este mulțumită cu ce i se oferă de acolo. Oricum, am declarat, în campionatul intern voi juca numai la Bacău. (Cristian BLĂNUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.