Am rămas fără echipă de oină!

Siretul Bacău s-a desființat din lipsa jucătorilor

Considerat sportul național al românilor, oina este din ce în ce mai mult pe cale de dispariție. Sportul care are o vechime de cel puțin șase secole pe meleaguri românești, a fost uitat în mediul urban, practicîndu-se doar prin zonele rurale.

Istoric

în 1364, pe timpul domniei lui Vlaicu Vodă, oina sau hoina a apărut pentru prima dată în cronicile și hrisoavele vremii. în 1893 a fost organizată prima competiție oficială la marginea Bucureștiului, o competiție ce s-a bucurat de un real succes. Peste șase ani, în 1899, ministrul învățămîntului de la acea vreme, Spiru Haret, a hotărît începerea unei competiții școalare anuale. După cel de-al doilea război mondial, oina a luat amploare în România și a intrat în programul „Daciadei”. După Revoluția din 1989, oina a dispărut încet-încet din prioritățile românilor și a fost uitată de foarte mulți dintre noi.

Reguli de bază

Terenul pe care se practică oina are dimensiunile de 70 m lungime și 32 m lățime. El este marcat cu linii albe, vizibile, care îi determină zone și culoare, spațiul de 3/4, careurile și liniile de bătaie, de fund și de așteptare. Mingea de oină are diametrul de 8 cm, greutatea de 180 gr, este confecționată din piele și umplută cu păr de cal, bou sau porc. Bastonul este din lemn de esență tare, lung de circa 1 m, cu un diametru de 3-5-6 cm. Oina se poate practica de la vîrsta de 7 ani, între două echipe formate fiecare din 11 oameni. Jocul este condus de trei arbitri, unul principal și doi de linie. înainte de startul meciului se va trage la sorți echipa care va fi „la bătaie” și echipa care va fi „la prindere”. La fluierul arbitrului, echipa de la bătaie începe jocul, adică un jucător servește mingea primului jucător aruncînd-o ușor în sus, iar acesta trebuie s-o lovească cu bastonul pentru a o trimite cît mai departe în terenul de joc, favorizînd astfel coechipierilor răgazul să fugă prin culoarul de ducere. Cei de la prindere, dacă au prins mingea, o pasează între ei, pentru a găsi momentul de a o arunca și lovi pe unul din jucătorii adverși, care urmăresc cu atenție pasele și se feresc, se apără cu mîinile, de a nu fi loviți cu mingea. Fiecare lovitură reușită, de atingere a adversarului în orice loc afară de palme, se socotește 2 puncte, în final echipa care întrunește cel mai mare punctaj cîștigă jocul. O partidă are două reprize, cu o pauză de cinci minute între ele. O repriză se încheie după ce toți jucătorii unei echipe au trecut „la bătaie”.

O fostă campioană

Siretul Bacău era, pînă nu demult, un nume în oina românească. Din păcate, în 2006, echipa ce activa pe lîngă Comandamentul Teritorial de Jandarmi, s-a desființat, lăsînd în urmă cîteva titluri naționale, ultimul în ediția 2004-2005 a Campionatului Național de seniori. „Echipa s-a desființat din pricina lipsei jucătorilor. Nu mai sunt practicanți de oină. în plus, prin desființarea Comandamentului Teritorial de Jandarmi, o parte dintre jucători, care erau din alte județe, au renunțat să mai vină”, a declarat Ioan Oatu, purtătorul de cuvînt al Inspectoratul Județean de Jandarmni Bacău. La Federația Română de Oină, sunt afliliate 20 de echipe de copii, 11 de juniori și 7 de seniori. Cele mai importante competiții în acest moment sunt Cupa României (cea mai veche competiție), Supercupa României și campionatul național.
(Cristi SAVA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!