Starea de sănătate a salariaților lor nu-i interesează pe unii patroni ai unităților cu profil alimentar, deși această indiferență ar putea afecta sănătatea clienților lor. Aproape că nu există zi în care lucrătorii Inspecției Sanitare de Stat din cadrul Autorității de Sănătate Publică să nu depisteze asemenea cazuri. La ultima acțiune desfășurată, inspectorii sanitari au descoperit că patronii ori administratorii firmelor Prod Vicomir, din Dofteana, Alimon, din Onești, Licurici, din Bacău, și AF Curpăn Vasile, din Hîrlești-Filipești nu au luat măsurile necesare ca angajații lor să fie programați în vederea efectuării examenului medical periodic. în schimb, la magazinul PF Panciu I. Nicoleta, din Buhuși, salariații nu s-au prezentat la acest control, deși fuseseră programați. Și într-un caz și în celălalt, patronii au fost sancționați cu amendă de 600 lei. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.