~2 min lectură 2 comentarii

Angajații Consiliului Județean și ADIS au ecologizat Insula de Agrement și Parcul Gherăiești. Ivancea: „Ne pasă de locul în care trăim și ne creștem copiii!”

Redacția Ziarul de Bacău

Personalul din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean și Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Bacău a colectat deșeurile din apropierea Insulei de Agrement și a Parcului Gherăiești. „Am organizat o acțiune de ecologizare, în două zone de agrement extrem de importante pentru municipiul Bacău”, a precizat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.

Activitatea a fost desfășurată în cadrul unui proiect finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu- Programul privind ecologizarea zonelor afectate de poluare.

„Astfel, mi-am dorit să atragem atenția asupra potențialului acestor locuri în care mulți băcăuani aleg să petreacă timp în natură. Am constatat, după cantitatea deșeurilor colectate, că în zonele în care s-a intervenit, mediul înconjurător este puternic impactat, în mod negativ”, a declarat Ivancea.

Președintele Consiliului Județean a mulțumit conducerii și echipei A.B.A. Siret „pentru implicare și colectarea deșeurilor în zonele greu accesibile și îi felicit pe colegii mei pentru exemplul dat și mobilizare”.

Schimbarea începe prin implicarea fiecăruia dintre noi și împreună putem face din Bacău un municipiu mai curat.

Responsabilitatea și modul în care tratăm mediul înconjurător arată că ne pasă de locul în care trăim și ne creștem copiii!

– Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. F
    Florin
    12 mai 2023, 15:33
    0

    Puternic impactat, in mod negativ
    Oauuu! De unde termenul asta? Impactare….
    El, in mod sigur, inseamna cu totul altceva

  2. A
    Aciduzzu
    12 mai 2023, 19:34
    0

    Exista verbul a impacta?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.