Cantonamentele montane cu ale lor alergări de zeci de kilometri sînt, prin definiție, unele dintre cele mai puțin iubite, de către fotbaliști, perioade de pregătire. Fotbaliștii Petrolului Moinești nu vor uita însă, prea curînd antrenamentele pe care le fac în aceste zile în cantonamentul de la Slănic Moldova, în condițiile în care căldura ucigătoare nu a ocolit nici stațiunea băcăuană. „Atmosfera este sufocantă. Noroc că am găsit o poieniță într-o pădure pentru a putea face, dimineața, antrenamentele cu caracter fizic, dar și așa e foarte cald. Cît privește antrenamentele de după-amiaza, acestea se desfășoară, de regulă, după ora 18,00 la stadionul din Tg. Ocna”, ne-a declarat antrenorul Dan Moței. Acesta are la dispoziție 23 de jucători, care, foarte probabil, vor alcătui lotul divizionarei B în campionatul care începe pe 20 august. Altfel, moineștenii au revenit, la sfîrșitul săptămînii trecute acasă, dar numai pentru a juca în compania divizionarei C Energia Vulturul Focșani, pe care au reușit să o învingă cu 1-0. Următoarea partidă de verificare pentru Petrolul este programată miercuri, cu începere de la mora 11,00, cînd elevii lui Dan Moței vor venit la Bacău pentru a juca cu proaspătat divizionară C Willy Bacău. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.