Anul Enescu

Maestrul și primitoarea Americă

Herbert Peyser, celebrul critic al „Musical America” din New York, bătu ușor în ușa apartamentului. Este ziua de 12 iunie 1912. Deschise o slujnică:
– Vă rog să mă scuzați! Aici locuiește George Enescu?
– Da, domnule! Pe cine să anunț?
– Un prieten din America!
Maestrul Enescu îl primi cu bucurie pe criticul muzical american.
– Totuși, ce v-a adus la mine?, întrebă Enescu, cu blîndețe.
– Domnule Enescu, să fiu pe scurt. Suita nr.1 pentru orchestră și Simfonia I-a, compoziții ale dumneavoastră, au fost prezentate în marile săli de concerte din așezarea mea, Boston și la Chicago sub bagheta neîntrecuților Gustav Mahler și Walter Damrosch. Ei bine, pot să vă spun pe drept cuvînt că ați cunoscut America! Vă fac invitația de a veni la noi!
într-adevăr, publicul american e fascinat de „Rapsodiile”, de piesele cu muzică de cameră. Despre „Cvartetul de coarde” nr.1 op.22, în „Public Ledger” din „Philadelphia” afirma că „este probabil cea mai neobișnuită lucrare de felul acesta pe care au auzit-o. Am impresia că este cu 30-40 de ani înaintea celor mai moderne lucrări de acest gen pe care le avem”.
în sfîrșit, Enescu onorează invitația „Orchestrei Simfonice” din Philadelphia de a întreprinde un turneu în cîteva orașe americane. La 22 decembrie 1922 pune piciorul pe pămînt american pentru prima dată. în seara zilei de 2 ianuarie 1923 uimește auditoriul, care-l ovaționează minute în șir în picioare. Orașul îl divinizează proclamîndu-l „Cetățean de onoare”, iar „Philadelphia Evening Public Ledger” îl numește „unul dintre cei mai distinși muzicieni ai vremii”. Un real triumf au fost concertele din orașele Washington, Baltimore, Harrisburg, Pittsburg, Pattsville, Boston, Detroit, Cleveland.
Enescu nu poate rezista rugăminților și concertează și în stagiunile din anii 1924, 1925, 1926. Ce-i mai impresiona pe americani? în afară „de măiestria artistică și acuratețea interpretării, ori de valoarea intrinsecă a compozițiilor, cu ținuta impecabilă a artistului, respectat și respectuos în raporturile cu colaboratorii, demn și reverențios în fața publicului”. A fost în aproape toate marile orașe americane, dar și în cîteva canadiene.
Și iată ce declara, în 1929, George Enescu: „Cînd văd că aici, în America, se face ceva pentru țara mea, nu știu ce-i oboseala. Viața mea totală mi-am pus-o fără preget în serviciul artei, iar arta mea e pusă la dispoziția lumii întregi. Lumea, însă, trebuie să cunoască țara mea așa cum e. Peste tot unde mă duc nu uit că aceasta e prima mea datorie”.
De luat aminte!
O nouă dovadă de înalt patriotism o va arăta maestrul cu ocazia ediției new-yorkeze a „Expoziției Universale” din 1939. La pavilionul românesc Enescu s-a întrecut pe sine, oferind publicului două noi concerte cu lucrări românești aparținînd lui Mihail Jora, Alfred Alessandrescu, Sabin Drăgoi, Ionel Perlea, Stan Golestan, Theodor Rogalsski, Dinu Lipatti, Nona Ottescu, precum și din repertoriul lui. La 14 mai 1939 Enescu își lua rămas bun pentru o vreme de la iubitul său public american printr-un adevărat festival muzical românesc ținut la Metropolitan Opera House. începea războiul! Enescu nu și-a uitat auditoriul. Nici acesta pe el.
în toamna anului 1946, vaporul „Ardealul” îl ducea din nou în America și Canada pentru un turneu de 5 luni. La 22 decembrie 1946, la New York, membrii Societății „The Bohemians” oferă în cinstea maestrului o fastuoasă recepție, despre care Enescu va spune: „Niciodată n-am asistat la o manifestare de simpatie, ca în seara aceea”, iar un critic muzical scria că a fost „cel mai vibrant elogiu ce s-a putut aduce vreodată unui mare muzician”.
Deși România intrase sub „flamura roșie”, el nu și-a uitat țara. Oferă, în martie 1947, două concerte-recital în „Times Hall” din New York, fondurile fiind trimise pentru ajutorarea copiilor subnutriți din țară. în toamna aceluiași an Enescu este cooptat în corpul profesoral al Școlii de muzică „David Mannes” din New York. Un uriaș eveniment în lumea muzicală avea să aibă loc în ziua de 21 ianuarie 1950, la Carnegie Hall din New York, cînd se împlineau șase decenii de la „prima manifestație publică”. Enescu a ridicat din nou lumea în picioare fiind, rînd pe rînd, compozitor, violonist, pianist și dirijor. L-au secondat Ionel Perlea și fostul său discipol Yehudi Menuhin, împreună cu marea orchestră a „Filarmonicii din Philadelphia”. „Din nefericire, însă, scria D.Vitcu, această manifestație artistico-sentimentală avea să constituie și ultima sa apariție în sălile de concert americane”.
Mai tîrziu, George Enescu va mărturisi: „Am fost încîntat în cel mai înalt grad cînd am fost întîmpinat în America în calitate de compozitor, dirijor și apoi ca violonist”. (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!