• la CET sînt înregistrate nu mai puțin de 25 de cereri de reducere a programului de livrare, însă conducerea societății nu a luat, pînă acum, nici o decizie în acest sens • motivele invocare de furnizor sînt de ordin financiar și tehnic
Facturile imense la întreținere pe care trebuie să le plătească în lunile de iarnă băcăuanii încă racordați la sistemul centralizat de termoficare îi determină pe cei mai mulți să-și dorească sistarea unora dintre utilități. Și cum singura utilitate care poate lipsi din casa unui om este apa caldă, în condițiile în care există alternative de preparare a acesteia, o parte din asociații, mai ales cele din zonele considerate sărace ale Bacăului, au solicitat sistarea furnizării apei calde. În cazul băcăuanilor branșați la centralele termice de cartier lucrurile s-au rezolvat mai ușor, întrucît Termloc a sistat din proprie inițiativă furnizarea apei calde pentru un număr de 37 de asociații cu datorii foarte mari. În schimb, pentru locatarii din zonele deservite de punctele termice de cartier, apa caldă a devenit un adevărat coșmar. Pentru că este livrată în regim non stop, facturile pe care oamenii trebuie să le plătească către CET sînt, la majoritatea asociațiilor, de ordinul milioanelor. La Asociația 124, spre exemplu, pentru o lună de furnizare băcăunii care plătesc apa caldă în regim paușal trebuie să achite cîte 594 de mii de lei de persoană. După două luni de furnizare, numărul cererilor depuse de șefii asociațiilor care doresc furnizarea cu program intermitent a apei calde livrate de CET este din ce în ce mai mare. Dacă în urmă cu o lună la CET erau înregistrate doar 5 astfel de cereri, factura ultimei luni a determinat o creștere bruscă a numărului de solicitări de reducere a programului de apă caldă menajeră. Nu mai puțin de 25 de administratori de asociații au cerut micșorarea zilelor și a orelor de livrare. Ca și pînă acum, nici una dintre solicitări nu a primit vreun răspuns de la conducerea CET Bacău. „Nu am luat nici o decizie în ce privește asociațiile care au solicitat reducerea programului de furnizare a apei calde. Am mai spus și repret: furnizarea în regim discontinuu nu este mult mai avantajoasă decît în regim non stop, pentru că beneficiarii trebuie să plătească și manevrele de oprire-pornire. Dacă am reduce cantitatea de agent termic produs funcționarea ar deveni nerentabilă”, ne-a declarat Vasile Drăgușanu, director al CET SA Bacău. Conducerea CET a Bacău a precizat că o variantă de reducere a furnizării apei calde va fi discutată după sărbătorile de iarnă. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns