Elevii băcăuani se îngrămădesc să-și cumpere calculatoare cu bani de la stat. Aproximativ 10 la sută din totalul cererilor depuse de elevii din toată țara pentru ajutorul financiar în vederea achiziționării de calculatoare au fost înaintate de școlarii din județul Bacău. Cel puțin așa reiese din datele făcute publice de Ministerul Educației și Cercetării, care arată că la nivel național au fost depuse aproximativ 29.000 de solicitări, dintre care 2.840 au venit din partea elevilor din județul nostru. Numărul elevilor băcăuani săraci care își doresc un calculator este de cinci ori mai mare decît al elevilor din București. În privința numărul de solicitări înaintate la școli pînă la începutul săptămînii trecute, Bacăul era depășit doar de județul Maramureș, care a raportat la MEC 3.200 de cereri pentru ajutorul în vederea achiziționării de computere personale. De acest ajutor vor beneficia familiile cu elevi și/ sau studenți în învățămîntul de stat sau particular acreditat, în vîrstă de pînă la 26 ani, și care au un venit brut lunar pe membru de familie sub 1,5 milioane lei. Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 EURO, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, fără a depăși valoarea calculatorului achiziționat. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns