Lucrările de renovare a fațadelor, trimise la expertizat
O comisie de expertiză formată din cinci consilieri locali vor reanaliza, în zilele următoare, modul în care au fost executate lucrările de renovare a fațadei la blocul cu nr. 33…
Explorați întreaga colecție istorică digitalizată a cotidianului Ziarul de Bacău din anii 2002–2008. Puteți căuta cuvinte cheie prin motorul inteligent de fuzzy search pe toată perioada sau combinat cu selectarea unui an și a unei luni de referință.
O comisie de expertiză formată din cinci consilieri locali vor reanaliza, în zilele următoare, modul în care au fost executate lucrările de renovare a fațadei la blocul cu nr. 33…
BRD – Groupe Société Générale a lansat cardul de credit în lei MasterCard Gold, destinat clienților cu potențial financiar ridicat, respectiv venituri nete lunare de peste 2.000 de euro, se…
Banca Comercială Română (BCR) acordă persoanelor fizice un bonus de 5 la sută utilizatorilor de carduri de credit în lei BCR Eurocard MasterCard pentru plățile efectuate cu card la cumpărarea…
* Replica românească în fața agresivității maghiarismului În fața agresivității primejdioase, reprezentanții românilor din Consistoriul de la Blaj, susținuți de profesorii de aici, învățătorii instituțiilor „poporale”, activi în satele românești…
Începînd de anul viitor, taxele și impozitele locale pe care le vom avea de plătit vor fi mai mici cu 40 la sută. Măsura nu este efectul vreunei hotărîri a…
• județul nostru se confruntă cu o criză de sînge la fel ca toate județele din țară • donatorii nu se înghesuie să dea sînge pentru că nu sînt stimulați…
Organizația Județeană a Partidului Democrat (PD) a înaintat, ieri, o contestație la Biroul Electoral Central (BEC) în care cere schimbarea din funcție a președintelui și locțiitorului Biroului Electoral Județean (BEJ)…
Iubitorii sporturilor extreme din zona Moldovei sînt așteptați, astăzi, în Bacău. Alpin Club Bacău organizează în această seară, la ora 20,30, la Fast Food Mont Blanc din zona Aprodu Purice…
O femeie din Helegiu a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost victima unui accident de circulație petrecut marți după amiaza pe raza localității. Floarea Axinia, în…
Bolnavii internați în secția de Anestezie și Terapie Intensivă de la Spitalul Județean vor avea parte în curînd de condiții mai bune de spitalizare. Principalele saloane ale secției, cele două…
• toți trei au numele de Miron, însă fratele primarului și candidatul PNL au și același prenume • ca să se îndepărteze orice confuzie, pe buletinele de vot au fost…
Vampiri, vîrcolaci, castele bîntuite, și mult mediatizatul personaj al lui Bram Stoker, Dracula, au încercat să facă casă bună cu ultimele realizări în domeniul efectelor speciale ale specialiștilor de la…
• la Letea s-au tipărit cu cîteva mii de buletine de vot mai mult decît permite legea • acesta e un prim pas către o fraudă electorală de proporții •…
Ieri a avut loc ultima conferință de presă de la FCM Bacău premergătoare vreunui meci din acest campionat. Antrenorul băcăuan Ionuț Lupescu spune că meciul de astăzi dintre Oțelul Galați…
HANDBAL FEMININ – JUNIORI III: Echipa de handbal feminin, categoria juniori III, a Clubului Sportiv Școlar Bacău (antrenor Eugen Manoliu) s-a clasat pe locul al patrulea la recent încheiatul turneu…
Flashback: 4 Noiembrie