Grafică și ceramică la „Transart”
Lucrările a patru tineri artiști plastici români pot fi vizitate și admirate, în această perioadă, la Galeria de Artă „Transart” din Bacău. Considerați adevărați profesioniști ai graficii și ceramicii, Delia Maxim, Viviana Toșa, Ramona Barbos și Marius Franț, cu toții produsul școlii de arte plastice de la Cluj, au avut parte de un vernisaj cum mai rar se întîlnește la Bacău: Valentin Ciucă, Alexandra Titu și Constantin Prut. Toți cei trei critici de artă s-au arătat încîntați de reușita celor patru pictori, reuniți pentru prima oară pe simezele unei galerii băcăuane. „Este o șansă că s-a nimerit să fim la Bacău cu această ocazie”, avea să menționeze criticul Constantin Prut. în ceea ce privește expoziție, Valentin Ciucă a ținut precizeze mentalitatea noului val de artiști care ies la rampă în lumea culorilor. „Expoziția are un grad de provocare ridicat și însumează personalități bine definite în ceea ce privește limbajul. Fiecare imagine nu se îndepărtează prea mult de suportul figurativ. Dimpotrivă. âși hrănește aspirația dintr-un racrod cu soluțiile momentului. Cei patru tineri artiști prin inteligență visează, prin expresie conving”, ne-a declarat, printre altele, cunoscutul critic de artă Valentin Ciucă. La finalul vernisajului, acesta avea să conchidă asupra tinerilor. „Nu ignoră, dar nici nu exultă valorile trecutului”. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.