„arta1” – între cutii și metale, Gheorghe Zărnescu descoperă mereu arta

„arta2” – în atelierul lui Ilie Boca te surprinde culoarea, mereu unică
„arta3” – Carmen Poenaru pictează ascultînd ritmuri muzicale dintre cele mai diverse

Incursiune în lumea unde și aerul devine artă

Ați vizitat vreodată atelierul unui pictor? E acel loc „în care treci din viața cotidiană și te transpui în lucrare”, după cum l-a descris Ilie Boca. într-un asemenea spațiu e ca și cum ai intra într-un muzeu. Vezi lucruri deosebite, unice, pe care nu ai șansa să le admiri în altă parte. Chiar dacă banale, în preajma celor care dau sens și simbol hîrtiei sau pînzei, obiectele capată o altă imagine, un alt sens.

Atelierul lui Ștefan Pristavu, peisagist de valoare incontestabilă, poate fi considerat, fără exagerare, unul dintre cele mai curate și ordonate din cîte au artiștii plastici băcăuani. L-am prins pe pictor în clipa cînd se străduia să finalizeze, pe două șevalete de atelier, peisaje de iarnă. Deși profesor de desen, Ștefan Pristavu își petrece zilnic cam patru ore în atelier. Este unul dintre mînuitorii penelului care preferă să-și facă schițele în mijlocul naturii, chiar dacă temperatura a coborît cu mult sub zero grade. Se urcă în mașină și nu se lasă pînă cînd nu ajunge acolo unde inspirația e sinonimă cu divinitatea creației. N-ai să-l găsești niciodată compunînd tablouri în atelier. între obiectele care-i alcătuiesc decorul atelierului se află și o ladă inscripționată în rusește, parcă moștenită din timpul celui de-al doilea război mondial. „A fost o ladă de medicamente din Rusia. O am moștenire de la Gheorghe Velea. Acum depozitez în ea lemne pentru sobă”, ne-a explicat artistul. Așa se face că, deși afară e un ger de crapă pietrele, în atelierul din strada Mioriței e cald și bine. Nu doar pentru creator, ci și pentru Tomiță, motanul cules de pe străzi, pe care Ștefan Pristavu îl îngrijește mai ceva ca pe un copilaș. „âi dau să mănînce pește și, de curînd, cînd s-a îmbolnăvit, l-am dus la medicul veterinar”, ne-a spus pictorul.

„Nu e nevoie să-ți cumpere nimeni visurile”

în apropiere, se află atelierul unuia dintre cei mai apreciați sculptori băcăuani, Gheorghe Zărnescu. Atelier ar părea mult spus, cînd intri acolo. Pur și simplu, de cum ai trecut pragul ușii, te izbești de lemne, metale, cartoane și lădițe. Obiecte pe care, dacă le vezi pe stradă, le tratezi cu dispreț. în ochii artistului, toate au deja o formă și un sens aparte, pe care tu, ca simplu muritor, le poți admira eventual într-o expoziție de sculptură. „Fac artă din tot ce «mișcă». Acum lucrez la o compoziție din lădițe”, ne-a explicat sculptorul, care, în momentul apariției noastre, meșterea cu dexteritate cîteva lădițe de portocale. Zărnescu este unul dintre artiștii care nu și-au făcut niciodată probleme în privința vizitatorilor sau a potențialilor cumpărători. „Eu nu-mi doresc cumpărători. Lucrez pentru mine. E ca și cum m-aș duce la biserică și m-aș ruga în fiecare zi. Nu e nevoie să-ți cumpere nimeni visurile tale”, ne-a explicat artistul.

„Cu lucrările trebuie să ai în permanență dialog”

Pătrunderea în atelierul lui Ilie Boca, situat la etajul casei de pe strada Vasile Alecsandri, echivalează cu incursiunea într-o expoziție personală. Cînd intri acolo, te izbește jocul impresionant al culorilor. Al celor de pe cutiile de suc, de iaurt, în care stau aranjate sute de pensule, amestecat cu cele ale tuburilor de acuarele, ulei sau guașe. Iar tuturor li se adaugă coloritul unic al tablourilor dispuse ordonat în atelier. La vizita noastră, maestrul avea în atenție cîteva creații pe carton, lucrate într-o manieră specială. „Sînt picturi pe hîrtie, pe care urmează să le casirez, le colorez marginile și le pun pe o bucată de lemn…” Iar șirul explicațiilor maestrului a continuat. Imposibil, însă, de cuprins în agendă. Alături de atelier, Ilie Boca are un depozit de materiale. Un depozit în care, o dată intrat, te simți ca-ntr-o bibliotecă mitropolitană. Picturile stau dispuse în ordine, în rafturi, asemeni unor cărți. „Nu le pot depozita în atelier, pentru că mă înghesuie. Dar le țin aproape, deoarece cu lucrările trebuie să ai în permanență dialog. Ele reprezintă trecerea ta în ceea ce vrei să rămînă. Mergi cu limitele tale”, ne-a zis Ilie Boca.
Pictorul nu a ezitat să ne arate totul. A luat tablourile, le-a ridicat, le-a așezat, le-a reașezat, ca pe niște păpuși în care s-a cuibărit o fărîmă de viață. Ba, mai mult decît atît. „Picturile sînt copiii tăi. Te reprezintă”, ne-a explicat el. Printre minunățiile ieșite de sub penelul miraculos al aristului ne-a fost dat să admirăm inclusiv picturi executate pe reviste, pe coperte de caiete. Imagini tipografice, „pe care se citesc tot felul de forme”, după cum ne-a precizat pictorul. Pur și simplu, în atelierul maestrului Boca vezi lumea altfel. Dincolo de cuvinte.

Lumea născută din muzică și culoare

Și pe strada Neagoe Vodă sînt ateliere de pictură. Unul dintre ele îi aparține artistei Carmen Poenaru. I-am bătut la ușă, într-o după-amiază. Ne-a poftit fără nici o ezitare. „Atelierul e un spațiu public și privat, deopotrivă. Oricine este binevenit. Majoritatea celor care vor să mă contacteze vin la atelier. Mulți cred, însă, că la atelier te deranjează. Pot veni însă să stea de vorbă cu tine”, ne-a explicat Carmen.
Am găsit-o pictînd un peisaj venețian. Imaginile excursiilor făcute prin Europa și Asia par a fi mereu proaspete în memoria pictorului. „Ce bine e să poți picta un peisaj de vară, pe vreme de iarnă!”, a glumit ea. Față de alți artiști, în atelierul băcăuancei care a fermecat India am descoperit o mașină de cusut și o bibliotecă de CD-uri și casete audio. „Nu uitați că am absolvit facultatea la specializarea design vestimentar. Și, uneori, vara, mai lucrez la mașina de cusut. Pentru mine și pentru prieteni”, a specificat ea. Cît despre muzică, aceasta a reușit adevărate minuni în creația lui Carmen Poenaru. „Expoziția din 1997, din Elveția, a fost făcută pe muzică de Sepultura”, ne-a zis ea. Acest lucru nu înseamnă că toate picturile poartă amprenta muzicii rock. „Ascult și muzică clasică și jazz. De exemplu, icoanele le pictez ascultînd Bach sau Chopin”, ne-a mai spus Carmen. Pentru ea, totul depinde de starea sufletească, însă, în general, lucrează ascultînd muzică și implicîndu-se, asemeni fiecărui artist, în toate creațiile. Nici nu poate altfel. Ce rezultă? Nu vă rămîne decît să vedeți în expoziții. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!