ASCENSIUNI DUHOVNICEȘTI

Iubirea aproapelui (2)

Motto: „Dragostea este scut al credinței, fortăreață a nădejdii, chezășie a mîntuirii, medicină contra păcatului, coroană a păcii, slujbă adevărată pentru Dumnezeu. Necesară pentru cei slabi, ea onorează pe cei puternici. Prin ea își păstrează credinciosul harul lui Dumnezeu” (Sf. Ciprian al Cartaginei).

pr. prof. dr. Constantin LEONTE

Fără iubire, iertarea nu este posibilă. Iertarea depinde de iubirea noastră față de aproapele, chiar dacă acesta poate fi vrăjmașul nostru. Cînd iertăm simțim cum încetul cu încetul ne eliberăm de o povară, de ură sau resentimentele față de ceilalți, ne simțim liberi și sentimentele negative lasă loc unei bunătăți nețărmurite. Simțim în noi o bucurie extraordinară izvorîtă din împăcarea cu sinele, împăcarea că dragostea a învins toate gîndurile rele împotriva aproapelui. Această bucurie vindecă rănile ascunse ale sufletului.
Iubirea de Dumnezeu și de aproapele se regăsește în mod deosebit și în scrierile Sfîntului Ignatie Brianceaninov: „Atunci cînd se va șterge în tine ranchiuna, să știi că te-ai apropiat de iubire. Atunci cînd inima ta va fi umbrită de o pace sfîntă, plină de har, cu întreaga omenire, să știi că ești chiar la porțile iubirii. Aceste porți, însă, nu se deschid decît prin Duhul Sfînt. Iubirea de Dumnezeu este un dar al lui Dumnezeu în omul care s-a pregătit prin curăția inimii, a minții și a trupului pentru primirea acestui dar. Pe măsura treptei pregătirii este și treapta darului, pentru că Dumnezeu este Drept-Judecător și în milostivirea Sa”.
ânțelegem de aici că toate relele între oameni vin de acolo că încă nu iubim cu putere, că încă nu sîntem capabili să simțim apropierea Duhului Sfînt atunci cînd ne limităm doar la cele materiale, fapt sesizat și de Sfîntul Diadoh al Foticeii: „Cînd începe cineva să simtă cu îmbelșugare dragostea lui Dumnezeu, începe să iubească și pe aproapele întru simțirea duhului. Și aceasta este dragostea despre care grăiesc toate Sfintele Scripturi. Căci prietenia după trup se desface foarte ușor cînd se găsește o cît de mică pricină. Pentru că nu a fost legată cu simțirea Duhului. Dar în sufletul ce stă sub înrîurirea lui Dumnezeu, chiar dacă s-ar întîmpla să se producă vreo supărare, totuși legătura dragostei nu se desface dintrînsul. Căci aprinzîndu-se pe sine însuși din nou de focul dragostei lui Dumnezeu, îndată revine iarăși la starea cea bună și cu multă bucurie primește dragostea aproapelui, chiar dacă a fost ocărît sau păgubit mult de către acela pentru că acest suflet topește în dulceața lui Dumnezeu amărăciunea iscată de gîlceavă”.
Fără îndoială, pe parcursul vieții trebuie să încercăm nu numai să iubim într-un mod interiorizat, retras, ci să ne și exteriorizăm aceste sentimente prin fapte de milostenie, prin blîndețe față de cei oropsiți și prin rugăciune pentru a dobîndi astfel în mod deplin iertarea în ceruri. Să nu uităm niciodată că Dumnezeu este îndelung răbdător, ne protejează, ne iubește și tot ceea ce avem de la EL provine pentru că El este Creatorul nostru. Trebuie, deci, să mulțumim întotdeauna Celui de Sus pentrun toate cîte avem și pentru dragostea și milostivirea ce ne-o arată.
Să medităm la experiența spirituală a Fericitului Augustin, care ne îndeamnă să nu ne temem de a transpune în viața noastră poruncile iubirii date de Dumnezeu, întrucît: „Cine are dragoste mai mare, are frică mai mică; iar cine are dragoste mai puțină, frică mai multă”!prin fapte de milostenie, prin blîndețe față de cei oropsiți și prin rugăciune pentru a dobîndi astfel în mo

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!