Sfîntul Profet Ilie (2)
• cheia care închide și deschide cerurile n apărător al monoteismului
pr. prof. dr. Constantin LEONTE
După cum aminteam în consemnările de ieri, la 20 iulie din cursul anului bisericesc, în calendarul ortodox este trecut spre venerare Sfîntul Profet Ilie, ale cărui fapte de credință ne sînt binecunoscute.
Prin ajutarea acelei femei sărmane, dintr-o cetate străină de Israel, profetul Ilie a indicat apartenența tuturor oamenilor la âmpărăția condusă de un singur Dumnezeu și a demonstrat existența Providenței prin care toți cei aflați în suferință și nedreptățiți primesc ajutorul Celui de Sus.
Personalitatea Sfîntului Ilie a avut un impact deosebit asupra dezvoltării vieții bisericii cultului creștin. Astfel, într-o versiune coptă (publicată de E. A. Wallis Budge), omilia Sfîntului Ioan Pseudo – Hrisostom ilustrează importanța exemplului vieții Sfîntului Ilie pentru viața cultică. Această omilie era citită în Biserica creștinilor copți la 6 Tonba (1 ianuarie). Data coincidea cu celebrarea Sfîntului Vasile cel Mare, dar și cu serbarea punerii numelui lui Iisus. Foarte importantă este și o omilie aparținînd aceluiași Sfînt Ioan Pseudo- Hrisostomul. Această omilie era citită în sîmbăta lui Lazăr, accentuîndu-se mesajul că Hristos l-a înviat pe Lazăr, iar Sfîntul Ilie pe fiul văduvei din Sarepta în calitatea lui de prooroc mesager al voinței atotputernice a lui Dumnezeu. în această omilie se explică: „Maria reprezintă Biserica. Parfumul bisericii într-adevăr, nu lipsește niciodată. Marta semnifică sinagoga. Ea are mai puțină credință și iubește realitatea acestei lumi. Lazăr poartă și sceptrul învierii cum întocmai în Biblie s-a spus” (Ioan 12, 1-3).
Sfîntul Grigorie Teologul, în primul său poem dogmatic prezintă succint și semnificativ minunile profetului Ilie. „Sunamitei i-a dăruit copilul pe care nu-l mai avea. Și l-a adus dintre cei morți pentru a i-l reda. După ce a vindecat de lepră pe Neeman Sirianul a trimis această boală lui Ghehazi”. Prin aceasta, Sfîntul Grigorie sugerează că Sf. Ilie a fost un intermediar al voinței atotputernice a lui Dumnezu. „Dumnezeu lucrează pentru oameni”!
Misiunea Sfîntului Ilie a fost continuată de uceniul său, Elisei. Marcînd puterea alesului lui Dumnezeu de a-și prelungi opera, de a salvgarda onoarea unui popor ce-și întorsese ochii (credința) de la Dumnezeul cel adevărat. „Și a luat (Elisei) mantia lui Ilie care căzuse de la acesta (cînd proorocul se înălța în carul de foc – n.n.) și a lovit apa cu ea zicînd: „Unde este domnul Dumnezeul lui Ilie?” Și lovind, apa s-a tras la dreapta și la stînga și a trecut Elisei”. (IV Regi 2, 14).
Așa cum am precizat, personalitatea Sfîntului Ilie a marcat un moment foarte important din istoria biblică a iconomiei mîntuirii omului. Trimis de Dumnezeu să-i salveze pe israeliți de Baali străini, Sfîntul Ilie a fost, iată, cinstit de o femeie străină de Israel (păgînă), singura care l-a ajutat, a pedepsit slujitorii păgîni și a lăsat un urmaș vrednic de minunile sale. Acest adevăr este confirmat de spusele văduvei din Sarepta: „Atunci cunosc și eu că tu ești omul lui Dumnezeu și cu adevărat cuvîntul lui Dumnezeu este în gura ta” (III Regi 17, 24).
Sfînte Ilie, martor al Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!iconomiei mîntuirii omului. Trimis de Dumnezeu să-i salveze pe israeliți de Baali străini, Sfîntul Ilie a fo
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.