Ascensiuni duhovnicești

„Lucrați precum zice Domnul!”

• Duhul Sfînt – izvor de forță spirituală și morală (2)

Din cele două părți sîntem amenințați cu căderea din spiritualitate și moralitate. De aceea, pe două planuri trebuie să și luptăm. Sfîntul Isaac Sirul zice că „mai lesne este a muri în luptă decât a trăi învinși de aceste pasiuni și patimi”. Sfîntul Teodor Studitul îndeamnă: „Lucrați așadar, precum zice Domnul, nu lucrare stricătoare, ci ceea ce rămâne în viața veșnică, adică poruncile și dreptățile Lui, cugetând în legea Sa ziua și noaptea așa ca să vă faceți ca pomul răsădit lângă izvoarele apelor, precum zice David, care își va da rodul lui la vremea sa și frunza lui nu va cădea (în veacul viitor)”. Cîtă vreme nu eram doborîți sub păcat, nu era necesar efortul spre ridicare și spre înălțare în Dumnezeu. De aceea, prin eforturile pentru o viață desăvîrșită, creștinească, omul tinde spre ceva firesc, spre ceea ce este al său. întreaga ființă a omului trebuie să inspire moralitate, cerîndu-i să fie așa cum a fost, în puritate, la început. Orice faptă imorală este un „furt” din cauza căruia suferă întreaga ființă și întreaga fire, căci de om depinde ca să facă în așa fel ca firea lui să nu-i fie potrivnică: „Prin om se poate spiritualiza și îndumnezei materia, organizată în trup și în ordinea uriașă a cosmosului, dar omul poate fi și ispitit mai ușor, căpătând iluzia, prin plăcerile inferioare, că ele sunt singurele plăceri posibile”.
Rolul spiritual și moral, dar și responsabilitatea omului sînt pe măsura idealului pentru care a fost creat. Atunci cînd omul va privi permanent spre Fiul lui Dumnezeu întrupat care a unit în Persoana Sa cele două dimensiuni ale vieții creștine desăvîrșite, spiritualitatea și moralitatea, la fel de unitar precum au unit cele două firi, divină și umană, în aceeași Persoană teandrică, atunci el va putea înainta cu pași siguri spre propria sa desăvîrșire, făcîndu-se iar prieten cu Dumnezeu.
Omul este templul Duhului Sfînt (1 Cor. 6:19) și, înaintînd spre bine, spre Binele desăvîrșit, el culege roadele Duhului care se revarsă în acest templu, folosindu-le pentru sine și pentru alții. Spiritualitatea este, deci, legată de prezența Sfîntului Duh în oameni, care formează trupul Bisericii și, deci, de Iisus Hristos, Capul Bisericii, și de Sfintele Taine întemeiate de El în Biserică, Taine care sînt, și ele, mijloace pe care le avem la îndemînă pentru dobîndirea unei autentice spiritualități.
Creștinismul este viață, o viață în Hristos, compusă din două moduri: modus credendi și modus vivendi. De aceea, Euharistia (Liturghia) era considerată de creștinii primelor veacuri ca un izvor de forță spirituală și morală. Ei și noi toți, străbătuți de același fior eshatologic, ne străduim să intrăm întru bucuria Domnului nostru (Mt. 25:21) al cărei dor îl redă cel mai fidel Euharistia prin chemarea: „Maranatha, Amin, vino, Doamne” (Apoc. 22:20). Pe de altă parte, trebuie să fim conștienți că și pasul omului către Dumnezeu este important, iar în acest sens pilda talanților (Matei, cap. 25) este semnificativă. Numai cei ce au muncit sînt chemați a se împărtăși de bucuria Domnului și Mîntuitorului lor. Bucuria euharistică încununează în sine toate acestea: pregătirea și vrednicia morală a celui care se unește cu Hristos spre iertarea păcatelor și viața de veci, toate eforturile morale și ascetice pentru întîlnirea cu Izvorul vieții și al nemuririi, într-un veritabil urcuș duhovnicesc. (pr. prof. dr. Constantin LEONTE)ența Sfîntului Duh în oameni, care formează trupul

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!