ASTERIX Un ritual străvechi

Lumea din Bacău a intrat în fierbere. O parte din ea, desigur. Pentru că nu toți… vinifică. Dar tradiția e tradiție. Un ins solid ca un urs îmi zice că face vin, acasă la el în sat, de cînd se știe și că maică-sa, în loc de lapte, îi dădea vin pe care-l sugea dintr-un burete. Cred că glumește, dar îi dau dreptate. E toamnă și, de-acuma, e vremea strugurilor și a tescurilor de vinificație. Oamenii aceștia pe care-i văd atît de preocupați de această îndeletnicire ce le va aduce, în iarnă și în primăvară și mai departe, veselie și bucurie în suflete și-i va face să creadă că lumea e așa cum e, oamenii aceștia, zic, habar n-au că guvernanții se dau peste cap să ne bage-n Europa și că respectiva Europă ne cere, între altele, vinuri superioare că, zice ea, în România vinurile nu-s bune deloc. Așa să creadă cei care au ajuns la constatarea asta! Fiindcă ei habar n-au că Ștefan cel Mare și Sfînt bea vin de Cotnari și așa a făcut și biserici și așa și-a înmulțit și neamul și așa s-a războit și cu dușmanii pe care i-a bătut și i-a umilit. Da, asta îmi tot zice omul care, iată-l, s-a hotărît să cumpere o budană de cincisute de litri, budană modernă, din fibră de sticlă, că așa se poartă acum, cu tot cu „țeavă” din plastic, pe unde să se răcorească mustul și să-și arunce afară „gazele”, tot mai bune-s alea din lemn, domnule, doaga-i doagă, da’ n-am ce face că ăștia, care făceau butoaie,

s-au dus, așa că n-am ce face și trebuie să dau milioane pe butoiul ăsta modern, numai de-ar ține, așa-mi mai zice omul ăsta solid ca un urs și cu fața roșie, om de prin părțile Secuienilor, din cîte am înțeles… Dar uite-o și pe mătușa asta, cu basma neagră pe cap, zici că-i sărăntoaca sărăntocilor, dar scoate din teșcherea peste două milioane și dă tot pe o budană din fibră de sticlă, că are acasă, la ea în sat, la Filipești, o bucată de vie, ce nobilă, dom’le, aia-i o prostie, să bei vin de-al nostru, acrișor să-ți piște limba, eu numai de ăsta beau și am ajuns la aproape optzeci de anișori, știi, și noaptea, cînd mi-e sete beau, am sticloanța sub pernă. O privesc și văd cît e de ageră și-i merge gura ca melița, ăștia – gîndesc eu – îs oameni, nu glumă, muncesc dar și trag din viața asta a pămîntului și prea puțin le pasă de ce spun cei de sus… Amicul Titi Miron, de baștină din Berești Bistrița, care are și el vie de-a noastră, e chiar vehement: „Vor vie nobilă? Să vină și să mi-o pună ei…! Da’ tot mai bun e vinul nostru…!”

… Prin tîrg, un vînt de viță străveche bîntuie. Budanele se vînd în neștire. Aproape tot omul de la țară a lăsat „doaga” la o parte și se modernizează. Iar vinul rămîne același, venirea lui pe lume însemnînd un ritual străvechi… (Eugen VERMAN)