Piața Centrală Agroalimentară Onești a fost luată cu asalt de autocamioane TIR și mașini pline cu produse agricole ale firmelor private și producătorilor agricoli. Tone de cartofi, de ceapă și de pepeni se află pe platforma betonată de pe malul rîului Cașin. Aici, oneștenii își fac aprovizionarea de toamnă cu roșii (la 10.000-12.000 lei kg), cartofi (6.000-7.000 lei kg), ceapă (10.000 lei kg), vinete (de la 5.000 la 12.000 lei kg), castraveți (15.000-18.000 lei kg).
Producătorii agricoli și-au „ornat” tonetele de vînzare cu ardei (15.000 lei kg) și gogoșari (25.000 lei kg), morcovi (10.000 lei kg). Pepenii se găsesc cu 5.000 lei kg, dar și 3.000 lei, cei pentru murat. Producătorii au adus și verdeață în cantități mari, astfel că la tot pasul se găsesc pătrunjel, țelină sau chiar praz.
Cumpărătorii spun că deși sînt produse agricole din belșug, totuși prețurile sînt cam mari pentru această perioadă, mai ales la roșii, ardei și castraveți.
Un lucru îmbucurător pentru cei ce cumpără în aceste zile, în care piața este frecvent controlată de echipe de polițiști, este că inspectori ai pieții verifică la cîntarul de control, prin sondaj, în prezența atît a cumpărătorului, cît și a vînzătorului, cantitatea cumpărată. (Ion MORARU)
Lasă un răspuns