AVERS & REVERS

Scriitorul și duhovnicul

Dan PERȘA

Cu ani în urmă, ca publicist, am ajuns la părintele duhovnic Arsenie Papacioc, la Mănăstirea Sf. Ana din Techirghiol. Erau în fața ușii sale mireni veniți din toată țara. Se spovedeau, primeau sfaturi și canoane de iertare a păcatelor. Părintele trebuie să fi avut către optzeci de ani, era vioi, viguros, cu mintea sănătoasă. Pe vremea aceea, ca și mult după, meditam asupra înțelesurilor metafizice ale existenței omenești. âmi spuneam că din tot ce ni se întîmplă pe lume ajungem să ne punem o seamă de întrebări. Iar aceste întrebări nu au răspuns, pentru că depășesc puterea noastră de cunoaștere. Mă gîndeam la întrebările asupra misterelor autentice. Gîndeam că numărul acestor întrebări ne măsoară spiritualitatea. Cu cît sînt mai multe, cu atît orizontul nostru e mai bogat. întîlnindu-l pe părintele Arsenie am fost nedumerit. Pe de o parte, știam că părintele a stat în pustie, că a fost ispitit de diavol și l-a „învins”, că e un om sfințit – iar de aici știam că lucrurile gîndite de el sînt mult deasupra celor gîndite de mine. De nu aș fi știut asta, aș fi rîs de părinte aidoma bătrînului Karamazov cînd a fost la părintele Zosima… Ce spunea părintele erau lucruri atît de simple, de banale! Nu mi se părea că au nici pe departe bogăția întrebărilor metafizice, așa cum le gîndeam eu, care aveam, la o adică, vorba poetului, universul în degetul mic. Cum spuneam, însă, știam că lucrurile simple rostite de duhovnic stau mult deasupra celor gîndite de mine. Printre nevoințele zilnice, printre lecturi, călătorii, necazuri și bucurii n-am încetat, multă vreme, să mă întreb: de ce? Oare de ce mintea luminată a unui om sfințit dă atît de puțin intelectului, speculației metafizice atît de dorită de noi? Cu greu am înțeles și asta s-a întîmplat dintr-o dată. Părintele nu era preocupat de întrebări, deoarece era credincios. Tot ce făcea era să urmărească viața oamenilor, ținînd seama de Cuvîntul revelat al Bibliei, și să-i ajute pe aceștia să scape de păcate. O misiune în aparență atît de modestă! Dar, de fapt, e misiunea de a purta pe pămînt, între oameni, Cuvîntul, nealterat. Părințele duhovnic, în aparenta sa simplitate, lua pietrele de moară de pe sufletul nostru pentru a ni-l ușura, încît sufletul nostru să poată urca la cer. Și avea puterea de-a rîșni în sine acele imense pietre luate de la milioane de oameni și-a le lepăda ca pe-un balast. Prin el, dădea șansa, celor ce au greșit, să se îndrepte iar spre âmpărăția Cerească.duhovnicul

Dan PERȘA

Cu ani în urm

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!