Aveți grijă de copiii voștri…

Ca în fiecare sîmbătă seara, ne adunăm cu mic cu mare prin toate colțurile Bacăului pentru a discuta, într-o atmosferă cît mai distinctă, ultimile bîrfe, întîmplări din timpul săptămînii, la o ceșcã de cafea, un suc sau chiar o bere. Împreună cu două prietene, am pornit spre arhicunoscutul Subway, sperînd că vom avea bafta să găsim o masă liberă.

Însă această mică poveste nu este despre modul în care mi-am petrecut eu weekend-ul, ci aduc în prim-plan o veche „problemă” a adolescenților: părinții… Ideea este cea de a expune o probabilă întîmplare dusă destul de departe, ale cărei consecințe ar fi fost destul de neplăcute.

Revenind, totul a fost destul de plăcut pînă cînd și-a făcut apariția o foarte bună prietenă a noastră. Ceea ce ne-a șocat nu a fost modul tulburător în care s-a prezentat, ci povestea din spatele stării pe care o mima. Cu o nervozitate de neînchipuit, ea și-a aprins o țigară și a început să ne povestească cum iarăși părinții ei au enervat-o la culme, cum era în pragul unei crize de nervi, gata să plîngă. Sentimentele erau resimțite puternic de toți cei din jurul ei. Un motiv bine întemeiat nu exista, ci pura neînțelegere din partea părinților, la care se adaugă teribilismul adolescentului; reproșuri din ambele părți, țipete și istericale, starea de saturație, toate la un loc creează acele show-uri, tipice vîrstei. Mulți ar spune ca e doar ceva trecător, mai ales cei din rîndul adulților, însă pentru un copil astfel de „ieșiri” îi demoralizează total. Drept dovadă, după ce am reușit să o calmăm puțin, s-a jurat că mai devreme de două noaptea, ea nu pune piciorul în casă. Acest lucru nu ar fi ceva neobișnuit din anumite puncte de vedere, însă din unghiul meu părea destul de rău. Prima întrebare care mi-a trecut prin minte a fost: ce va face pînă la două noaptea (fiind mai mult decît sigură că astfel de promisiuni vor fi respectate cu sfințenie, altfel asta ar însemna cedare, mai bine spus o înfrîngere, iar orgoliul adolescenților nu permite asta niciodată)… Apoi cum o să umble singură noaptea pe străzi și, mai ales, oare cum se vor simți părinții ei cînd va fi trecut de miezul nopții, iar copilul lor nu va fi acasă. Astfel de probleme nici nu cred cã i-au trecut prin cap la acel moment. Sinceră să fiu, nu știu cum și-a petrecut seara, sau ce s-a întîmplat pînă la urmă, însă cred că ceea ce a fost de remarcat a ieșit destul de bine în evidență. Adolescenții trebuie tratați cu foarte multă atenție. „Problema părinților” este une destul de veche. Motivele certurilor repetate pot fi destul de întemeiate sau dimpotrivă. Unul din ele ar fi incopatibilitatea dintre conceptele celor două „tabere”. Ideea este că nu ar trebui inițializatã o luptă, ci, dimpotrivă, o încercare în a comunica; poate un schimb de păreri, iar autoritatea și orgoliul nu își au deloc locul în astfel de situații. În cazuri contrare, consecințele pot fi tragice, iar întîmplările pot deveni iremediabile. (Noémi CRISTESCU)