«Sîntem la porțile Orientului ș…ț unde nu se ia nimic în serios» scria Mateiu Caragiale, la începutul secolului trecut. în 2006, la un pas de integrarea în comunitatea europeană, mentalitatea multor băcăuani reflectă în continuare spusele marelui scriitor. Este cazul acelor salariați care consumă băuturi alcoolice înaintea sau în timpul serviciului, periclitîndu-și astfel calitatea muncii și sănătatea.
„Principalele cauze ale accidentelor de muncă produse în decursul anului trecut au fost accidentele de circulație, alcoolul și nepurtarea echipamentului individual de protecție”, declara directorul adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), Ioan Andrei. O realitate tristă și penibilă, confirmată destul de repede de vizita făcută în cîteva «bombe» din Bacău, în special în zona autogării.
Vineri, la amiază, cîrciuma «Trei nuferi» era plină de persoane aflate cel puțin teoretic în timpul serviciului. Cele mai multe consumau vin ori bere. „Avem vînzare și la orele prînzului”, a confirmat ospătărița.
Nu era însă singura crîșmă plină la acel moment. într-un local numit pur și simplu «Bar», am aflat o informație și mai și: „clienții servesc în general vin, tăriile par a fi cam scumpe pentru buzunarul lor. Alcool mai dăm și la amiază, dar cea mai bună vînzare se face dimineața, chiar de la orele 6.00”, a precizat barmanul.
Unii sînt atît de dornici de un pahar, încît, dacă nu este loc înăuntru, beau și afară, înfruntînd temperaturile negative. „Am o cîrciumă în cartier pe lîngă care trec în drum spre serviciu. De la primele ore ale dimineții e plin acolo, sînt oameni și afară”, a explicat C.F., un salariat lipsit, din fericire, de această meteahnă. (Alin LEANCĂ) orele 6″, a precizat barmanul. Unii sînt atît
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.