Reprezentanți ai Asociației Crescătorilor de capre „Caprirom” Onești și ai Unității pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie Bacău au participat, la sfîrșitul săptămînii trecute, la Colocviul franco-român din sectorul de creștere a aniumalelor, care s-a ținut la Hotelul Sofitel din București. Au fost prezenți Nicolae Doileț, Ghiță Gherasim și Nicolae Struguț, din partea Caprirom, și Constantin Viziteu, directorul UARZ Bacău. „Tematica acestei manifestări – ne-a informat Nicolae Doileț, președintele Caprirom Onești – a fost legată de tehnologii și savoir-faire (strategia) pentru genetica și creșterea rumegătoarelor (bovine, ovine și caprine)”.
Colocviul a fost organizat de Ministerul Agriculturii, Agenția pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie (ANARZ), Misiunea Economică a Ambasadei Franței în București și UBIFRANCE – Agenția Franceză pentru Dezvoltarea Internațională a întreprinderilor, pe baza expunerilor experților francezi de la Institutul Francez pentru Creșterea Animalelor. La colocviu au venit Florence Dobelle, consilier economic și comercial, șeful Misiunii Economice Franceze, Viorel Borșan, director pentru creșterea animaleleor din Ministerul Agriculturii, și Christophe Manson, atașat agricol, șeful sectorului agro-alimentar al Misiunii franceze. „Am aflat – a precizat Nicolae Doileț – amănunte despre filierele și programele de ameliorare genetică din Franța, de la expertul Pierre del Porto, dar și despre situațiile și strategiile pentru ameliorare genetică la rumegătoare în România: reconversia vacilor de lapte pentru producția de carne și ameliorarea producției de lapte și de carne pentru ovine si caprine. De la Philippe Chotteau am aflat, însă, perspectivele sectoarelor de creștere a vacilor și mieilor în cadrul Uniunii
Europene după reforma Politicii Agricole Comune și care va fi impactul probabil al negocierilor comerciale (bilaterale și cu Organizația Mondială a Comerțului)”. Au fost prezentate rase de animale și Salonul crescătorilor de animale SPACE 2007, care va fi organizat la Rennes, în Franța, pe 11 – 14 septembrie.
Nicolae Doileț a mai precizat că miercuri, 7 februarie, la sediul Caprirom, din Constanța, se vor înmîna registrele genealogice pentru capre. „Crescătorii de capre – a mai spus președintele Caprirom Onești – mă pot contacta, astăzi și mîine, dacă sînt interesați de iezi din rasele Saanen și Alpina, care vor sosi în România din Franța, la prețuri cuprinse între 330 și 340 de euro exemplarul”. (Petru DONE(
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.