TENIS DE CâMP: Sport Club Municipal Bacău are trupă bună la grupa de vîrstă 14 ani. Se demonstrează acest lucru și la campionatul național de iarnă, prima ediție, competiție aflată în progres la Focșani.
Georgiana Pătrașc, favorită numărul 6 la cîștigarea trofeului, a ajuns în sferturile de finală după ca a învins-o cu 6-2, 6-4 pe Elena Cadar (Olimpia București). Adversară pentru accederea în semifinale îi este Ilinca Stoica (Piatra Neamț, favorită 2), tocmai colega sa de echipă de la dublu. în „optimi”, nemțeanca i-a aplicat o corecție zdravănă oneștencei Ecaterina Oproiu, 6-0, 6-1, scor pe care, probabil, nu-l anticipau nici una dintre cele două.
Tot pe tabloul principal, dar al băieților, SCM Bacău iese în față cu trei. în „optimi”, băcăuanii au fost în prim-plan: Sebastian Erimicioiu (favorit 8) – Florin Boboc (PC Pitești) 6-1, 6-0, Șerban Rotariu (favorit 6) – Cosmin Bîrdan (ambii de la SCM) 6-1, 6-2, Dragoș Ignat (favorit 2) – Iustin Baciu (CSTS Piatra Neamț) 6-2, 6-4. în „sferturi”, Erimicioiu îl va întîlni pe Alexandru Ghilea (Condor Piatra Neamț, favorit nr. 2), Rotariu pe Cristian Iacob (Unirea Focșani, favorit 4), iar Ignat pe Adrian Isache (CSȘ Tîrgu Neamț).
Pătrașc și Stoica (cotate ca favorite numărul 3 la „aur” la dublu) le-au terminat scurt pe Maria Panaite și Lorena Constantin, 6-0, 6-1, și le vor avea ca adversare în semifinală pe Sabina Lupu și Raluca Platon (Steaua, favorite 2).
Semifinale băcăuane la dublu masculin
Dragoș Ignat (SCM) și Alexandru Ghilea (Piatra Neamț) – principalii cotați la ocuparea locului I – i-au învins în „sferturi” cu 6-0, 6-0 pe Iustin Baciu și Luca Tatomir (Neamț – București) și îi vor întîlni în semifinale pe Nicușor Dima și Robert Rizea (CSTC București). Cealaltă semifinală se va disputa între cuplurile Sebastian Erimicioiu (SCM Bacău) / Teodor Marin (Steaua) și Cristian Iacob (Unirea Focșani) / Șerban Rotariu (SCM Bacău). în faza precedentă, Erimicioiu și Marin i-au învins cu 6-1, 6-0 pe Vlad Dobrea și Mihai Zurini (București / Bragadiru), iar Rotariu și Iacob pe Ștefan Cîrjă / Constantin Lefter (București), 6-1, 2-6, 6-3. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.