Orașul Bacău continuă să se confrunte cu o adevărată criză de spații verzi, lucru care se răsfrînge, în final, și asupra sănătății cetățenilor. Normativele Uniunii Europene prevăd că fiecărei persoane trebuie să-i revină 19 metri pătrați de verdeață. Din acest punct de vedere, municipiul Bacău este departe de a fi un oraș european, în condițiile în care un băcăuan dispune de o suprafață verde de trei ori mai mică decît un locuitor al urbelor din Europa civilizată. Vestea și mai rea este că, potrivit spuselor reprezentanților Primăriei, situația are puține șanse să se schimbe în viitorul apropiat. Cu toate acestea, edilii spun că vor încerca să realizeze peste 150 de hectare de zonă verde între blocuri și aliniamente stradale. în plus, Primăria are la dispoziție peste 600.000 de fire de flori pe care le va planta în Bacău. Interesant este, însă, faptul că specialiștii în domeniu indică, prin vocea lui Iulian Movilă, director al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului (ARPM), o cifră mult mai mică atunci cînd vine vorba de normativele europene.
„în România nu există nici o lege care să stipuleze exact acest lucru, dar normativele europene recomandă o suprafață de șapte metri pătrați de verdeață pe cap de locuitor. Ce-i drept, spațiile verzi sînt o problemă în municipiul Bacău, dar situația nu este critică atît timp cît avem în apropiere pădurile de la Măgura și parcul Gherăiești. Apoi, situația depinde foarte mult de cei care alcătuiesc Planul de Urbanism General, dar și de situația proprietății terenurilor care erau sau sînt spații verzi. în cazul terenurilor retrocedate și care acum sînt proprietate privată, e aproape imposibil să te opui voinței proprietarului”, ne-a declarat directorul Iulian Movilă.
Reamintim, însă, că reprezentanți ai Mediului au întocmit, în urmă cu vreo doi ani, un document care atrăgea atenția asupra crizei de spațiu verde din județ, dar mai ales în Bacău. în urma discuțiilor avute la ședința de Dialog Social la care s-a pus pe tapet subiectul, a reieșit că în suprafața considerată „verde” de către autorități intrau, la momentul respectiv, chiar și cimitirele din oraș. Subiectul a iscat dispute, unii șefi ai instituțiilor publice înțelegînd ridicolul situației și puținele șanse ca, vreun băcăuan, să-și ia pătura și să iasă la picnic în … cimitir. Și mai trist este că, și dacă ar fi să considerăm cimitirele spații verzi, Bacăul tot ar fi într-un mare deficit la acest capitol. (Alexandru COVACI, Eduard CUCU, Eduard ADAM) Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.