Informaticienii băcăuani au reușit cea mai bună clasare în topul național realizat după desfășurarea olimpiadei naționale de Informatică desfășurată la Galați. Marina Horlescu și Bogdan Beju, din clasa a noua, de la Colegiul Național „Gheorghe Vrăcneanu”, pregătiți de profesorul Ilie Vieru, au obținut premiul întîi, respectiv, mențiune. Mențiune a luat și Vlad Saveluc, din clasa a X-a, de la același colegiu, elev pregătit de profesoara Maria Chelba. Ca urmare a punctajului obținut, cei trei elevi, cărora li s-a alăturat Marius Airinei, clasa a XII-a de la Colegiul „Ferdinand I”, s-au calificat în barajul pentru lotul național. „Calificarea celor patru elevi în baraj a fost cel mai mare rezultat al informaticii băcăuane. Niciodată nu am mai avut atîția elevi care să intre în competiție pentru un loc”, ne-a declarat profesorul Ilie Vieru, membru în comisia națională de evaluare. După cele două baraje, nici unul dintre cei patru elevi nu a reușit să prindă lotul lărgit de informatică. „Adevărul este că nici nu ne așteptam să se întîmple acest lucru, pentru că elevii sînt în clase mici, iar în lot intră, de obicei, cei din clasele a XI-a și a XII-a. Performanța este bună, iar eu și elevii sîntem mulțumiți că s-au obișnuit cu atmosfera de concurs. Acesta a fost și obiectivul nostru în acest baraj”, a mai spus profesorul Ilie Vieru. Rezultatele foarte bune obținute în concursul inițial au clasat în final județul Bacău pe un onorant loc patru. Practic, informaticienii din Bacău au fost detronați doar de județele Suceava, Prahova și municipiul București. Cei șase elevi băcăuani au lăsat, în schimb, în urmă, județe ca Iași, Cluj sau Brașov. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.