Oneștenii – oameni de afaceri sau oameni simpli – au, din această lună la dispoziție serviciile agenției Băncii Carpatica. Agenția a fost deschisă în cadrul campaniei de expansiune teritorială a acestei bănci, prezentă de circa cinci ani în județul Bacău. Numai în acest an, Carpatica a deschis 15 unități teritoriale în toată țara, efort investițional care a ajuns la peste un milion de euro. în total, banca are 58 de unități în țară și tinde, pînă în 2007, la 105 unități. Zona Onești este considerată, în continuare, una de interes pentru bancheri, din acest an aici fiind pusă în funcțiune și o agenție a băncii Transilvania, pe lîngă agențiile mai vechi ale BCR, BRD-GSG, Banc Post, Reiffeisen Bank și CEC. Banca Carpatica are în plan o extindere și în marile orașe ale țării, dar Bacăul nu intră în aceste planuri pentru prima parte a anului viitor. Această bancă ocupă locul al optulea în țară după mărimea rețelei teritoriale de care dispune. Cele mai mari rețele teritoriale sînt ale CEC și Banc Post. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.