Cîteva dintre școlile din județ vor primi, în aproximativ o lună, bănci și scaune noi. Acest lucru este posibil după ce Ministerul Educației și Cercetării a alocat fonduri pentru mobilier școlar. „În acest an, suma pe care am primit-o pentru mobilier este de 2,45 de miliade de lei. Conform contactului, mobilierul ar trebui să ajungă în școli în aproximativ o lună”, a precizat Ghiorghi Iorga, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Bacău. Licitația pentru desemnarea firmei care va realiza scaunele și băncile pentru școli a fost deja organizată, iar cîștigătoare a fost desemnată societatea Silva Rom din București. Aceasta va realiza bănci și scaune cu un singur loc, contra sumei de 865.000 de lei, fără TVA. Cît privește școlile în care va ajunge mobilierul, acestea vor fi selectate de o comisie de la ISJ, în funcție de solicitările directorilor. „Cu siguranță vor primi mobilier școlile din Podiș, Enăchești, Barna, Medeleni sau Chilia Benii, pentru că aici comunitățile locale s-au preocupat să construiască școli. Celalalte unități vor fi selectate în funcție de gradul de uzură a băncilor actuale. Sigur este că nu vom merge pe ideea de a trimite mibilierul în cîteva școli, pentru că vrem să ajungă în cît mai multe săli de clasă”, a spus Livia Sibișteanu, inspector școlar general adjunct. Anul trecut, ISJ a primit de la MEC, în contul fondurilor destinate achiziționării de bănci și scaune, 2,9 miliarde de lei. (Costinela BREAHNĂ)
Bani mai puțini pentru mobilierul școlilor de la țară
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.