Barurile și restaurantele trebuie autorizate de administrațiile locale

Administrator

Patronii de restaurante și baruri sînt obligați, din acest an, să obțină autorizațiile de funcționare și de la administrația locală pe raza căreia funcționează localurile, conform noului Cod fiscal. Autorizațiile vor fi valabile un an și trebuie expuse la loc vizibil în incinta localului. Actele necesare pentru obținerea autorizațiilor sînt cerere tip; act identitate – copie; certificat de înregistrare conform Legii nr. 359/2004; autorizația emisă în baza Legii nr. 507/2002 sau a Legii nr. 300/2004 referitoare la funcționarea agenților economici; declarație punct de lucru, declarație pe propria răspundere privind tipul unității de alimentație publică, declarație-tip pe propria răspundere privind îndeplinirea condițiilor de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecția mediului și protecția muncii; dovada deținerii spațiului de desfășrare a activității economice; autorizația de construire (în cazul efectuării modificărilor de natură constructivă în spațiul de desfășurare a activității); contract de prestări servicii salubrizare și, după caz, ultima factură de plată.
De asemenea, deținătorii de localuri trebuie să facă dovada achitării unei taxe pentru emiterea autorizației, care, în Bacău, este de 300 de lei, conform declarației purtătorului de cuvînt al Primăriei, Ionuț Tomescu. (Răzvan BIBIRE)atură constructivă în spațiul de desfășurare a activității); contract de prestări servicii salub

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.