BOX: Cal de bătaie, ca mai toți cei care mai au un pic de bun simț și rezistă, Costel Bejenaru, campionul național de box la categoria semigrea, vorbește puțin, dar cu multă modestie, despre performanțele sale. Se pricepe la box și nu se avîntă la vorbe mari. I se spune „pitbull”, nu pentru că ar fi rău sau că ar avea intenții „criminale”. Nici pe departe. Este bun în ring și, deocamdată, la „semigrea” nu are rival pe măsură în țară. Confirmarea a revenit la recent amintitele campionate naționale cînd frecvența loviturilor sale au trecut, din nou, pragul recordurilor. Marțea trecută, 17 decembrie 2002, Constantin Bejenaru a avut încă un prilej de sărbătoare, ziua de naștere a mamei sale, Lidia, care a împlinit 50 de ani.
– Tare ca piatra…
– Nici chiar așa. A fost bine pentru că pregătirea a fost bună, ceea ce înseamnă că antrenorii mei, în frunte cu maestrul Auraș, au valoare. Speram să cîștig și iată că așa a fost.
– A fost greu?
– Cel mai mult m-au deranjat începătorii, care sînt încurcăreți. Te poți aștepta la orice din partea lor.
– Ce-ți trecea prin minte cînd ai fost desemnat campion național?
– Pe 17 decembrie mama a împlinit 50 de ani. Îi dedic victoria din toată inima. Mai am o soră, Svetlana, pe care sper să o aduc în România pentru că așa trebuie să se numească țara mea.
– Unde sînt acum părinții și sora ta?
– La Ungheni, dar nu are importanță locul. Important este ca familia mea să aibă condiții bune de trai. Vreau să-i aduc pe toți aici. Sper să iau medalie la campionatele europene și să ajung la Jocurile Olimpice. Eu zic că voi avea și acolo șansă la medalie. Pe mine mă interesează să-mi fac treaba. (Marius AMBROZIE)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.