BCR a cîștigat licitația organizată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (MAPDR), pentru gestionarea „Fondului pentru creditarea investițiilor în agricultură pentru anul 2005”, în valoare de 30 de milioane de lei noi (RON), constituit la dispoziția MAPDR. Ministerul a lansat, la sfîrșitul anului trecut, Programul Fermierul pentru stimularea înființării și dezvoltării de exploatații agricole și pot beneficia de credite pentru investiții în agricultură producători agricoli individuali înregistrați în Registrul exploatațiilor agricole, asociații agricole familiale, asociații de producători agricoli, grupuri de producători și cooperative agricole, constituite conform legislației în vigoare, societăți agricole private, respectiv asociații agricole cu personalitate juridică, constituite conform legislației în vigoare, societăți comerciale cu capital privat, constituite conform legislației în vigoare. Beneficiarii creditelor nu pot lua două sau mai multe credite, succesiv sau concomitent, acordate în condițiile legii și ale normelor metodologice.
Pot să fie finanțate din Fondul pentru creditarea investitiilor în agricultură – spun ofițerii de credit al BCR – investiții în producția agricolă vegetală și animală, inclusiv lucrări de construcție și amplasare a centrelor gospodărești ale fermelor, depozite, alte obiective legate de specificul producției agricole, investiții în utilaje și instalații pentru transformarea prin diverse procedee a produselor agricole vegetale și animaliere, investiții în domeniul serviciilor legate de producția agricolă vegetală și animală – aprovizionarea, valorificarea produselor agricole și animaliere primare și/sau transformate, servicii fitosanitare și sanitare veterinare, asistență tehnică și consultanță acordată fermierilor, alte obiective de investiții legate de specificul activităților agricole.
Creditele acordate de BCR au ca destinație cofinanțarea proiectelor eligibile în cadrul a trei măsuri și submăsuri din Programul Sapard și nu pot depăși plafonul stabilit prin Ordinul MAPDR nr. 979/22.09.2005. Astfel, pentru obiectivele de investiții încadrate în Măsura 1.1 „âmbunătățirea prelucrării și marketingului produselor agricole și piscicole”, la submăsurile carne și lapte și produse lactate plafonul este de 250.000 de euro, de fiecare, iar la vin, fructe și legume, pește și produse piscicole și plante textile cîte 150.000 de euro. La Măsura 3.1 „Investiții în exploatațiile agricole”, la submăsura horticultură plafonul este de 30.000 de euro, la viticultură 50.000, la sere 150.000, iar la pomicultură, ferme de vaci de lapte sau bivolițe, creștere și îngrășare de taurine, ferme de oi sau capre, îngrășătorii de berbecuți, ferme de porci sau ferme de păsări cîte 40.000 de euro. De asemenea, la Măsura 3.4 „Dezvoltarea și diversificarea activităților economice care să genereze activități multiple și venituri alternative”, la submăsura servicii agricole plafonul este de 30.000 de euro, la acvacultură 50.000, iar la procesarea, la nivelul fermei, a produselor tradiționale sau ecologice 40.000 de euro. Pentru proiecte care depășesc valoarea maximă a sumelor creditate din Fond, unitățile BCR pot acorda credite – în completare – din surse proprii BCR, potrivit Legii nr. 231/2005 și reglementărilor interne, în condițiile de costuri ale băncii.
Condiții de finanțare
Beneficiarii trebuie să îndeplinească toate criteriile de eligibilitate prevăzute în Programul Sapard, conform Ghidului solicitantului specific fiecărei măsuri, precum și a condițiilor de eligibilitate prevăzute în reglementările interne ale băncii, condițiile prevăzute în Legea nr. 231/2005, respectiv să înființeze sau să dezvolte activități de exploatare agricolă, precum și de procesare, conservare, depozitare și valorificare a produselor, să propună un plan de afaceri fezabil, prin care să demonstreze că investițiile sînt necesare, oportune și eficiente. Creditul se acordă în lei, perioada maximă de acordare este de 10 ani, fără a se depăși data de 8 decembrie 2015, iar perioada de grație între 1-5 ani, în funcție de specificul proiectului de investiții. Nu se solicită aport propriu de la client, iar dobînda este de 5% pe an, variabilă.
BCR acordă credite pentru derularea proiectelor de investiții prin toate unitățile sale teritoriale. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.