Biata presă liberă

Eduard ADAM

în fiecare an, la 3 mai, presa e sărbătorită. De fapt, ne entuziasmăm mai mult noi, jurnaliștii, pentru libertatea noastră de exprimare. Atît cît a mai rămas din ea. Uităm de toate telefoanele închise în nas din anul care s-a scurs, de refuzul autorităților de a ne oferi informațiile solicitate, de violențele de limbaj la care am fost supuși de potentații vremii. Dăm înainte și ne spunem în barbă că, pînă la urmă, se putea și mai rău. Noi ne-am făcut treaba, cititorii au aflat ce vroiam să le transmitem, așa că toate relele se uită.
Ce te faci, însă, cu demagogia, care răsare mai pregnant decît soarele zilei, cînd te-așezi la masă cu autoritățile?! Cărora încerci să le explici că, uite, sînt încă serioase probleme, care n-or să se rezolve în veci, dacă ele or să continue să trateze instituțiile pe care le conduc ca pe propriile moșii. Și nici n-or să aibă vreodată o relație firească cu jurnaliștii, dacă îi vor considera și trata ca pe proprii subordonați, încercînd să-i trimită la plimbare ori de cîte ori n-au ei chef să scoată informațiile numai bune de ținut sub preș. Chiar și în fața ziariștilor, însă, autoritățile spun că nici usturoi n-au mîncat, nici gura nu le miroase. Ne mint chiar și pe noi, oameni care le batem zilnic la ușă și care știm bine cît de greu se obțin informațiile.

De fapt, relația presei cu actuala putere nu e cu nimic mai bună decît cea dinainte de 2004, cînd conducea PSD-ul. Și atunci, ca și acum, informațiile vin greu. Cei mai mulți purtători de cuvînt ai instituțiilor publice și-au înțeles greșit rolul. Nu înțeleg că sînt puși acolo ca să ofere datele cît mai repede cu putință. De fapt, s-au transformat în apărători ai șefilor, care pun cît mai multe bețe-n roate, tocmai pentru că știu că informația ajunsă la presă i-ar putea crea o imagine proastă boss-ului lor. Iar dacă îndrăznești să insiști, te-alegi cu vorbe nu tocmai ortodoxe, cu urletele la telefon, cu amenințări că ți se ridică acreditarea de la instituția în cauză. De fapt, această ultimă chestiune mai are un pic și devine sport național. Fiecare șef nemulțumit de vreun articol la adresa lui sau a instituției sună a doua zi la redacție și cere schimbarea redactorului de pe domeniu. Iar dacă te încăpățînezi să nu-i trimiți alt om, nu vei mai primi nici o informație decît făcînd cereri scrise, în baza Legii 544. Și, uite-așa, vei fi nevoit să aștepți cu zilele sau săptămînile, doar pentru că ți-ai permis să fii critic, să scoți la lumină nereguli.

Și asta nu e tot. Să nu uităm de procesele în care ziariștii, poate mai mult acum decît sub vechiul regim, sînt tîrîți unul după altul. Și nu vreau să particularizez, dar, credeți-mă, ziariștii băcăuani sînt sătui de prea desele prezențe în sălile de judecată. De cele mai multe ori cîștigă, însă și după aceste victorii rămîn cu gustul amar că personajele despre care au scris, oameni cu funcții care se pretind al naibii de transparenți, sînt în stare de asemenea mizerii.

La ultima întîlnire dintre ziariștii și autoritățile băcăuane, un om politic a avut puterea să recunoască cum stau, de fapt, lucrurile. Ziaristul e crezut doar dacă scrie despre altcineva. Cînd a ajuns să scrie și despre tine, atunci nu mai este nici obiectiv, nici dornic să scoată la lumină doar adevărul. Atunci, cei vizați își pun tirul pe jurnalist și-l acuză că servește interese, că face jocuri și cîte altele. Și, tot la întîlnirea cu pricina, am mai auzit un personaj, care se văita de mama focului că nu știu care jurnaliști nu-s prieteni cu el, că nu-l iubesc și tot așa. Am mai spus-o, dar aș vrea să revin asupra ideii: ziariștii nu trebuie să fie prieteni cu politicienii și șefii de deconcentrate. Nu asta e menirea lor. Ziariștii trebuie să scrie corect, să fie obiectivi.

Mă opresc aici cu propriile considerații. De azi mai urmează un an pînă la viitorul 3 mai, cînd iarăși o să sărbătorim ziua libertății de exprimare a presei. Pînă cînd vom discuta din nou despre cît de deschiși sîntem cu toții, mă pregătesc de urlete în telefon, de retragerea unor acreditări ale colegilor și de procese. Numai bine!ina, am mai auzit un personaj, care se văita de mama focului că nu știu care jurnaliști

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!