Ministerul Educației și Cercetării a alocat, pentru prima dată după Revoluție, bani pentru achiziționarea de cărți pentru bibliotecile școlare. Județul Bacău va primi aproximativ 144 de milioane de lei. „Dincolo de suma în sine, important e faptul că ministerul dă bani, în premieră absolută după 1989, pentru cărți”, ne-a declarat inspectorul general Ghiorghi Iorga. Cele 144 de milioane de lei au fost deja defalcate pe nivele de învățămînt, peste 37 de milioane fiind repartizate pentru cumpărare de carți necesare învățămîntului primar, ceva mai mult de 44 de milioane se vor duce spre gimnaziu, pentru ca alte 21 de milioane de lei să fie folosite pentru achiziționarea de carte pentru liceeni. În ceea ce privește învățămîntul profesional și cel de ucenici, acesta trebuie să se mulțumească doar cu aproape șapte, respectiv trei milioane de lei. (Eduard CUCU)
Bibliotecile școlare primesc, după 13 ani, bani de cărți
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.