Să ne imaginăm că Manole ar fi reușit să-i trimită Anei un bilețel și ea n-ar fi ajuns la zidul mănăstirii… Am fi pierdut o capodoperă a creației populare românești, printre puținele capabile să exprime fiorul tragic al sentimentului românesc al Ființei. Biletul, ca descendent involuat al scrisorii în sistemul livresc al comunicării, ar fi instaurat o coborîre și la nivelul valorilor culturale.
De-a lungul istoriei literare și social-politice, biletul s-a încetățenit însă în conștiința națională drept o condiție necesară și suficientă comunicării, sublimînd de la funcția de procedeu artistic la cea de instrument politic și viceversa.
Inițiatorul „tehnicii biletului” în literatură este I. L. Caragiale, a cărui operă a fost caracterizată drept o veritabilă „sarabandă de scrisori”. Biletul dezagregă relația socială sau sentimentală, conturbă status-quo-ul, periclitează interesele și generează agitația sterilă, goana nebună a personajelor după „ceva”. De la „O noapte furtunoasă” la faimoasele telegrame, eroii caragialieni sînt profund marcați de incapacitatea de a comunica și, din dorința de a evita confruntările „face to face”, ridică biletul la rang de canal de transmitere a informației. Exemplul cel mai cunoscut de operă al cărei principal motiv literar îl constituie biletul este „O scrisoare pierdută”. Mobilul intrigii este un banal răvaș amoros care se transformă într-un „docoment” politic în stare să clatine „enteresurile” țării, devenind el însuși un personaj, un obiect animat, marcă a imoralității ascunse. în biletul de la Trahanache pentru Tipătescu scria: „trebuie să ne vedem negreșit înainte de întrunire… așteaptă-mă, nu intra, ai puțintică răbdare!”.
Asemănarea este izbitoare cu un alt billet care pînă nu demult a ținut prima pagină a cotidianelor: „Dragă , Traiane, 1. âți trimit alăturat un document redactat de Petromidia în legătură cu cercetările care au loc. 2. Dacă ai ocazia să vorbești la Parchet despre acest subiect? Aceeași propunere indirectă de „parteneriat” împotriva „inamicului”, o altă scenă. De pe scena teatrului, comedia se mută pe scena politică, iar obiectul de legătură este nemuritorul bilet, convertit în simbol al culturii naționale… Și cu asta se dovedește că noi, românii, nu sîntem în totalitate neproductivi… avem ca principal produs de „export” biletul „MADE IN RO”. (Andreea COJOCEA FLINTOACĂ)lt billet care pînă nu
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.