Locuitorii unui bloc de pe Calea Republicii au trăit clipe de coșmar. Ieri după amiază, imobilul lor a luat foc. Flăcările au cuprins acoperișul și au afectat apartamentele de la ultimul etaj. Oamenii s-au panicat. Nici măcar apariția mașinilor pompierilor, a ambulanțelor sau a jandarmilor nu a putut să potolească frica oamenilor.
Maria Vinea are 88 de ani. Femeia locuiește singură. Apartamentul ei este situat la etajul patru. Cînd flăcările au cuprins acoperișul blocului, femeia era în casă. Mai întîi, bătrîna a simțit mirosul de fum. A deschis ușa să vadă ce se petrece, dar flăcările au speriat-o. Femeia a crezut că nu mai are nici o cale de scăpare. S-a refugiat într-una din camere și a așteptat. Urechile îi bubuiau de zgomotul produs de enternita de pe acoperiș, care pocnea și sărea peste tot. Dintr-o dată, bătrîna aude batăi în ușă. O deschide. în prag a apărut nepoata ei. Alături de ea stătea un pompier. Veniseră să o scoată din casă.
Maria Vinea a ajuns la ieșirea din bloc purtată pe brațe. Abia cînd s-a văzut afară a avut curajul să privească spre acoperiș. Flăcări mari mușcau cerul, iar perdeaua de fum negru și gros se întindea peste tot. Pompierii erau sus, pe bloc. Se luptau cu flăcările. Mașinile lor scoteau un zgomot infernal, iar peste acesta se auzeau sirenele ambulanțelor. Curioșii se înghesuiau la geamuri, în fața scărilor și la blocurile din apropiere. Mulțimea era cu greu stăpînită de trupele de jandarmi. „M-am speriat tare. Mă și vedeam cu locuința arsă. M-am gîndit că ăsta îmi este sfîrșitul, dar Dumnezeu m-a ferit”, spune bătrîna.
Ceva mai încolo, un moșneag privește spre ultimul etaj al blocului. Tocmai trecuse să vadă în ce stare este apartamentul nepoților săi. Pe chipul omului se citea îngrijorarea. încerca să afle cum stau lucrurile, dar pompierii nu i-au dat voie să intre în scară. L-au asigurat, însă, că locuința nu este în pericol. Prin mulțimea de curioși își croiește drum o tînără, care a coborît din Mercedesul Primăriei. Cu aer afectat, fata pătrunde în bloc. Pompierii încearcă să o oprească, dar ea își continuă mersul. însă nu pentru mult timp. După cîteva minute, ea este scoasă pe brațe, în stare de inconștiență. A leșinat! Mulțimea o recunoaște. „Uite-o pe secretara primarului, Daniela Lăcătușu! A leșinat săraca!”, o compătimesc unii.
Pompierii au fost ajutați și de serviciile private de pompieri civile ale societăților Aerostar, Pobac și Letea, care au intervenit cu trei autospeciale. După o oră de muncă, ei au reușit să potolească incendiul și să stabilească o cauză probabilă: efectul termic de la un corp de iluminat incandescent, neizolat, amplasat necorespunzător față de materiale combustibile ale șarpantei. (Oana MĂGUREAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.