Primarii din județ sînt nemulțumiți de sumele alocate de stat
• întîrzierile la împărțirea bugetului au făcut ca unele primării să îi plătească cu întîrziere pe angajați și pe profesori n toți primarii sînt nemulțumiți de banii primiți
Bugetul comunelor a fost așteptat cu sufletul la gură de toți edilii de comune din județ. După finanțările de la sfîrșitul anului trecut, primarii au crezut că milostenia de la bugetul statului se va face simțită și anul acesta, dar s-au înșelat. Discuțiile pe marginea bugetului s-au întins, iar unele primării au plătit cu întîrziere salariile către angajații instituției, dar și către cadrele didactice, însă și datoriile față de furnizorii de servicii. După împărțirea banilor, pînă la efectuarea plăților propriu-zise au trecut alte etape. De exemplu, aprobarea bugetului de către consiliile locale și apoi depunerea teancului de acte la Consiliul Județean (CJ) Bacău, pentru alimentarea conturilor primăriilor. „Primarii primesc banii după ce vin cu documentația cerută de Direcția de Finanțe la noi, pentru că nu putem da banii fără să avem aceste acte. Sînt primării care nu au adus încă actele, dar nu am primit semnale din teritoriu că ar fi întîrzieri la plăți. Dacă se întîmpla ca profesorii să își primească banii tîrziu, imediat eram anunțați de sindicatul lor”, a declarat Angela Bogea, vicepreședinte la CJ Bacău.
Cu toate acestea, la Berești – Bistrița există întîrzieri. „Banii nu au ajuns încă. Am dezbătut bugetul în ședință de Consiliul Local și acum trebuie să îl definitivăm. Angajații Primăriei și cadrele didactice și-au primit salariile pe prima lună a anului, dar avem întîrzieri față de furnizori, mai ales la curentul electric. Sperăm ca săptămîna aceasta să achităm facturile”, a spus Gheorghe Ciubotariu, viceprimarul comunei. La Urechești, edilii s-au descurcat din rezerve. „Am avut ceva bani rămași și am plătit salariile pe luna inuarie”, a declarat primarul Nicolae Talabă. La Berești-Tazlău, salariile au fost plătite cu întîrziere. „Ziua normală de plată a salariilor era 7 februarie și pentru profesori, și pentru angajații primăriei, dar din cauza dezbaterilor cauzate de buget a trebuit să amînăm plata cîteva zile”, susține Ioniță Țimiraș, viceprimarul comunei Berești-Tazlău.
Banii de la stat, pe sponci
Toți primarii din județ, indiferent de culoarea politică, au o părere comună. Bugetul alocat anul acesta, după calculul matematic al Direcției de Finanțe, este mult mai mic decît în ceilalți ani și dezavantajează. „Pe același tip de proiect, o primărie din dreapta Siretului primește nouă miliarde de lei, una din stînga, din zona săracă, primește doar patru. Păi cum se face calculul matematic în situația asta? Felul în care s-au împărțit banii nu a fost suficient de obiectiv. Bugetul nostru nu este grozav, este slab la toate capitolele, dar cel mai nenorocit este la investiții. La negocieri am prezentat cinci urgențe ale comunei, printre care o școală, unde mai avem nevoie de bani pentru reparații, lucrare începută, de altfel, dar și pentru drumuri și altele. Nu s-a ținut cont de nici una! Este clar, de aici încolo, arta primarilor trebuie să fie în accesarea fondurilor europene, că de la stat nu mai primim mare lucru”, a precizat primarul Talabă. Cînd a venit vorba de buget, și viceprimarul din Berești-Bistrița s-a luat cu mîinile de cap. „Slab, mai slab ca niciodată! Sperăm în rectificare și în programe europene, să atragem bani”, a spus Gheorghe Ciubotariu. Comuna este de altfel una care a primit cei mai puțin bani din sumele defalcate din TVA, respectiv 70 de milioane de lei vechi. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.