Buluc la bucluc
• Un bărbat de 44 de ani din Bacău s-a ales cu dosar penal după ce mașina condusă de el s-a oprit, marți după-amiază, într-un stîlp de pe strada Cornișa Bistriței. Dosarul penal i-a fost întocmit nu pentru comiterea accidentului, ci pentru că la verificarea cu etilotestul a fost descoperit cu o concentrație de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Victor D. a declarat inițial că accidentul s-a petrecut din cauză că a încercat să evite un cîine. Șoferului i s-a reținut și permisul de conducere.
• Un șofer din Miercurea Ciuc a rămas fără permis de conducere după ce polițiștii din Comănești l-au depistat cu o alcoolemie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele lui Ion O., de 56 de ani, a fost întocmit și dosar penal.
• Marți seara, un incendiu a distrus un grajd și două tone de fîn în valoare de 3.000 de lei la locuința Ilenei S, din comuna Bucium. Pompierii estimează ca posibilă cauză a incendiului o scînteia sau scrumul de la o țigară. (Răzvan BIBIRE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.