Parcursul cel puțin mulțumitor al fotbaliștilor de la Aerostar Bacău în turul Ligii a III-a i-a adus antrenorului Costel Cîmpeanu sărbători destul de liniștite. Prin tradiție, a întîmpinat Nașterea Domnului acasă, înconjurat de cei dragi, dar nici Revelionul nu va fi cu mult diferit. Asta, pentru că principalul „aviatorilor” o va invita pe Dana, soția sa, să petreacă Revelionul, la fel ca în ultimii ani, la restaurantul „Curcanul de Aur”. „Sincer, ne place foarte mult atmosfera de acolo. Apoi, după 20 de ani de fotbal, în care am avut ocazia să bat Europa în lung și lat, cred că a venit vremea să mă liniștesc. âi las pe cei mai tineri să plece la munte sau unde vor dori”, spune Costel Cîmpeanu. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.