Dupa cinci zile consecutive de scaderi, Bursa de valori a închis, ieri, 15 aprilie, pe verde. Indicii au înregistrat aprecieri de pina la un punct procentual, în contextul în care si pietele internationale au avut o zi de revenire. Indicele general al pietei si cel al titlurilor lichide s-au mentinut pe teritoriul pozitiv toata sedinta, spre deosebire de SIF-uri care au testat si valori negative. Societatile de investitii au contribuit semnificativ la lichiditatea pietei, mai ales în urma a cinci tranzactii speciale, care au urcat valoarea de tranzactionare la 10 milioane de euro.
SIF-urile au oscilat, cind pozitiv, cind negativ, aceasta evolutie nehotarita mentinindu-se toata sedinta. De altfel, indicele BET FI a fost la un pas sa închida sub valoarea de ieri, însa pe ultimele tranzactii a urcat modest cu 0,24%. Preturile scazute de închidere de luni nu au atras cumparatori semnificativi, astel ca volumele de tranzactionare au fost modeste in prima parte a zilei. Doar transferurile pe piata DEAL au adus un plus semnificativ rulajului din piata. Dupa prima ora de tranzactionare au fost realizate tranzactii speciale cu toate cele cinci sif-uri, în valoare de 4,2 milioane de euro.
Dintre SIF-uri, mai activ a fost SIF Moldova Bacau (SIF2), cu 4,1 milioane de lei, urmat de SIF Muntenia (SIF4), cu 3,8 milioane de lei. Cursul SIF2 a inregistrat o crestere de 0,9%, pina la 2,2400 lei/actiune, iar cursul SIF4 s-a mentinut la 1,5400 lei/actiune. Toate cele cinci SIF-uri au participat, la deschidere, la tranzactii pe piata unde partile negociaza direct, SIF Oltenia (SIF5), SIF4 si SIF Transilvania (SIF3) transferindu-se la preturile de referinta, de 2,7000 lei pentru o actiune SIF5, 1,5400 lei/actiune in cazul SIF4 si 1,4300 lei/actiune in cazul SIF3, in timp ce tranzactia cu actiuni SIF2 s-a efectuat la 2,2100 lei/actiune, cu 0,5% mai ieftin decit luni, iar cea cu actiuni SIF Banat Crisana (SIF1) la 2,5100 lei/actiune (plus 0,4%). Valorile totale ale pachetelor transferate s-au situat intre 2,1 milioane de lei si 4,4 milioane de lei.
Titlurile emise de Banca Transilvania (TLV) s-au situat, incepind cu partea a doua a sedintei, pe primul loc in clasamentul pe lichiditate cu 4,3 milioane de lei. Cursul s-a stabilit la 0,7050 lei/actiune (plus 0,7%), in crestere de la minimul de 0,6950 lei/actiune, atins cu citeva minute inainte de inchidere. Cursul BRD a inregistrat o crestere de 2,6%, pina la 20,0000 lei/actiune, acesta oscilind in timpul zilei intre un minim de 19,7000 lei/actiune (plus 1%) si un maxim de 20,2000 lei/actiune (plus 3,6%). (Petru DONE)
Lasă un răspuns